MENIU

REZULTATE ALEGERI IAŞI BEC. Secţiile FANTOMĂ în care nu a votat nimeni: motivul, halucinant

REZULTATE ALEGERI IAŞI BEC. Noua lege electorală nu a produs nicio revoluţie la Iaşi. În pofida reglementărilor stricte privitoare la procedura de vot şi la obligaţiile candidaţilor în timpul alegerilor, zeci de sesizări s-au îngrămădit pe mesele birourilor de circumscripţie din judeţ. Cele mai multe sesizări au fost depuse de reprezentanţii PSD şi PNL, principalii competitori în cursa electorală.

REZULTATE ALEGERI IAŞI BEC. La două din cele cinci secţii de votare amenajate în Moşna nu s-a înregistrat niciun vot. La secţiile 539 şi 540 erau aşteptaţi 3.531 de alegători. Niciunul dintre aceştia însă nu s-a prezentat. În comuna Moşna, populaţia a crescut artificial în ultimii ani, de la 1.850 la 6.700 de locuitori, numeroşi basarabeni cu dublă cetăţenie declarându-şi domiciliul aici. Numărul mare de alegători a determinat înfiinţarea de noi secţii, în cele două secţii „fantomă“ amenajate în Căminul Cultural urmând să voteze basarabenii.