Reacția lui Tudor Chirilă despre lista candidaților PNL la europarlamentare
PNL și-a definitivat lista pentru alegerile din 26 mai și a fost aprobată în cadrul Biroului Executiv și a Biroului Politic Național. Tudor Chirilă a contestat deja prezența unor nume de pe lista liberalilor.
"Aș vrea să nu uităm de sloganul ăsta, "PSD și PNL aceeași mizerie". Știu că o să-mi sară în cap multă lume că nu e momentul de filosofie, că e nevoie de opoziție unită, bla, bla, bla. Eu cred că asta ar însemna să băgăm rahatul sub preș. Pentru că de fapt asta face PNL acum. Știm foarte bine și sunt zeci de mărturii despre fraternități silențioase între primari PSD și PNL în teritoriu, care se contrează doar de fațadă. Nu avem memoria atât de scurtă încât să uităm monstrul USL. Iar lista PNL de la europarlamentare spune multe despre incapacitatea acestui partid de a se reforma. Cum poți să vii în fața alegătorilor cu personaje ca Vasile Blaga și Gheorghe Falcă? Există datorii la acești oameni. Nu a reușit partidul să construiască o listă curată de oameni cu viziune pentru traseul României în Europa. Răspunsul este nu. Sunt convins că existau resurse în partidul lor ca lista asta să arate mult mai bine și să fie cu adevărat relevantă, dar se pare că reforma și promovarea oamenilor curați și bine intenționați nu câștigă în PNL. Atenție asta nu e o invitație la boicot, vreau doar să punctez faptul că nu suntem proști și că singura șansă pe care o mai are această țară este soluția radicală în care partidele să se desprindă de mafia care le-a căpușat. PSD nu poate face asta, e însuși mafia, iar PNL se pare că nu poate. Cu lista asta...", a comentat Tudor Chirilă pe Facebook.
PNL deschide lista candidaților pentru europarlamentare cu un om din afara partidului: moderatorul de televiziune Rareș Bogdan. Lista a fost validată joi în Biroul Executiv Național al PNL.
1. Rareș Bogdan, jurnalist Realitatea TV
2. Mircea Hava, primar Alba Iulia
3. Siegfried Mureșan, europarlamentar
4. Daniel Buda, europarlamentar
5. Adina Vălean, europarlamentar
6. Vasile Blaga, fost co-președinte PNL, fost președinte PDL
7. Dan Motreanu, fost deputat, fost secretar general PNL
8. Gheorghe Falcă, primar Arad
9. Cristian Bușoi, europarlamentar
10. Marian Jean Marinescu, europarlamentar
11. Vlad Nistor
12. Mihai Țurcanu, europarlamentar.