Reacția lui Ponta după ce PNL a decis să renunțe la protestul de vineri
După ce Vasile Blaga a anunțat că PNL va renunța la protestul de vineri, Ponta a postat pe pagina sa de facebook un scurt mesaj în care precizează că se bucură că PNL-PDL au înțeles că motiunea trebuie dezbătută în Parlament, nu pe stradă.
”Mă bucur că rațiunea până la urmă a câștigat și PDL-PNL au înțeles că democrația înseamnă reguli, nu haos! Vineri moțiunea de cenzură trebuie dezbătută doar în Parlament și nu pe stradă! Și votul parlamentarilor trebuie să decidă fără alte presiuni!”, a scris Victor Ponta.
Vasile Blaga a explicat că la propunerea lui Mircea Ionescu Quintus, PNL a decis să renunțe la protest, pentru a evita incidente:
”Am fost amenințați cu plângeri penale. PSD a propus de fapt o contramanifestație în același loc și la aceeași oră. În urma discuției de astăzi, la propunerea lui Mircea Ionescu Quintus am decis sa nu fim parte la niște manifestari care să aducă aminte de iunie 1990. PSD face ce știe mai bine, contramanifestații, contramitinguri. În iulie vom organiza un miting mare, rugând pe Oprescu și PSD să nu mai vină cu o contramanifestație. O să stabilim noi. Este vorbab despre modul în care gândește Ponta si PSD să se manifeste exact ca în 1990. Nu dăm niciun pas inapoi, domnul Ponta ne amenința cu plângeri la Parchet”, a completat Blaga.
La rândul său, Alina Gorghiu a scris pe pagina sa de facebook că PNL a decis să răspundă cu rațiune, inconștienței celor dion PSD:
”Am decis, la propunerea președintelui de onoare al PNL, dl Mircea Ionescu Quintus, să renunțăm la organizarea lanțului uman în jurul Parlamentului, planificat pentru vineri. La inconștiență răspundem cu rațiune. În felul acesta, consider că mitingul PSD rămâne fără obiect: parazitarea protestului pașnic al PNL și crearea de violențe. Acum, dl Victor Ponta poate să ne explice în liniște de ce nu vrea să demisioneze, deși este într-o situație complicată și ne pune pe noi toți într-o situație complicată.