Rareș Bogdan îi răspunde lui Pleșoianu. Dezvăluiri despre Dragnea și planul secret din PSD
Rareș Bogdan i-a răspuns, într-un mesaj publicat pe Facebook, deputatului PSD Liviu Pleșonianu. Acesta susținea că numirea lui Dacian Cioloş în funcţia de premier după demisia lui Victor Ponta ar fi fost o ”manevră de culise”, aranjată cu mai mult timp înainte şi cunoscută de mai multe persoane, printre care şi de jurnalistul Realitatea TV.
”Marea conspirație” are originea în PSD, spune Rareș Bogdan.
”Da, domnule Pleșoianu, vă fac această favoare! Am văzut că domnul Pleșoianu mă roagă (de somat poate să își someze colegii de Trust, voi considera că mă roagă!) să vorbesc despre toamna lui 2015.
O fac cu toata deschiderea, cred că a sosit momentul ca oamenii de bună credință din PSD și votanții săi să afle o chestiune vitală pentru înțelegerea comportamentului leadership-ului acestui partid. Ei bine, marele secret, marea conspirație are originea în PSD”, scrie realizatorul ”Jocuri de Putere”.
Liviu Dragnea, pe atunci secretar general al PSD, îi monta de ceva vreme pe baroni să-i retragă premierului Victor Ponta sprijinul politic, iar pasul următor era să-i ceară imperativ președintelui Iohannis să nominalizeze alt premier, susține Rareș Bogdan.
”Prefera un independent care să ia presiunea publică de pe partid, pentru a pregăti alegerile din 2016 cu un alt lider la conducerea PSD. Cel puțin aceasta a fost explicația sa, pe care baronii au înghițit-o rapid, căci aveau multe de salvat în propriile vieți. Aveau un obiectiv comun: libertatea. Deci demolarea premierilor partidului (vezi Grindeanu, vezi Tudose) făcea parte din bagajul genetic al politicianului Dragnea de multișor, pentru a-și atinge obiectivele – s-a văzut ulterior care, odată cu OUG 13.
Practic, Dragnea și acoliții săi l-au trădat pe Ponta și l-au împins de pe vapor cu bună știință. În spațiul public se vehiculau încă din iulie/august nume de posibili premieri pentru un Guvern de Uniune Națională, un Guvern tehnocrat. Printre aceste nume - Călin Georgescu, Dacian Ciolos și Vasile Dîncu, variante de luat în seamă, cele mai vehiculate. Mai erau și alte nume, cel puțin la fel de interesante.
Ce s-a petrecut ulterior mă depășește, dar ca jurnalist aveam datoria să spun public. Certitudinea mea venea din convingerea că fără sprijnul partidului, Ponta e fript. Am stat și am analizat activul și pasivul fiecărui nume și am mers la instinct. Nu e prima oară când instinctul nu dă greș, face parte din atributele unui jurnalist informat.
A lega, însă, tragedia de la #Colectiv de conspirația politică mi se pare, însă, o porcărie fără seamăn. Cine a lansat scenariul mizerabil, acuzațiile referitoare la o conspirație criminală, și-a devoalat gândirea: ciuma roșie, PSDragnea, chiar e în stare de orice”, a continuat realizatorul Realitatea TV.