MENIU

Raluca Turcan, vehementă despre drepturile pacienților!

Vicepremierul Raluca Turcan susține, în contextul dezbaterii privind liberalizarea programelor de sănătate, că dreptul pacientului de a alege dacă se tratează la stat sau la privat trebuie să conteze, nu interesele celor care vor să mențină controlul în sistem.

„Un guvern liberal ia măsuri liberale. De aceea vrem să promovăm actul normativ care dă libertate contribuabililor să aleagă unde se tratează. Dreptul pacientului de a alege dacă se tratează la stat sau la privat trebuie să conteze, nu interesele celor care vor să mențină controlul în sistem. Are sau nu românul dreptul să decidă dacă merge la un spital de stat sau la unul privat în baza contribuției la sistemul de sănătate? De ce un salariat care plătește ani de zile contribuții la stat nu ar avea dreptul să se trateze la o clinică privată, iar serviciile să-i fie decontate din fondul de sănătate?”, a scris Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.

Vicepremierul spune că de la această discuție trebuie să plece orice demers privind drepturile pacienților.

„Avem cea mai ridicată rată a mortalității din cauze tratabile la nivelul UE. Liberalizarea serviciilor medicale ar însemna accesul rapid la tratament, servicii de calitate și vieți salvate”, subliniază Turcan.

Raluca Turcan precizează că ministrul Victor Costache a spart monopolul deținut de câteva spitale de stat asupra rezidențiatului. „Acum, sparge și monopolul statului asupra serviciilor de sănătate la care au dreptul românii în baza contribuției la stat. Normal că a deranjat și deranjează în continuare un grup care ține în frâu tot ce mișcă în Sănătate. Ministrul Victor Costache este un chirurg de excepție, extrem de apreciat, un profesionist care cunoaște sistemul medical îndeaproape, atât cel din România, cât și cel din țări cu servicii medicale mai performante. Dacă vrem să facem reformă profundă în sistemul medical din România, avem nevoie de oameni cu viziune și cu experiență în domeniu”, încheie Raluca Turcan.