Raluca Turcan, anunțul momentului: ”Am declanșat procedura pentru anticipate”
Calendarul alegerilor anticipate a fost declanşat, iar după ce proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi va trece prin respingerea moţiunii de cenzură, liberalii intenţionează să îşi angajeze răspunderea şi pe alte proiecte, astfel încât PSD să depună o altă moţiune care să conducă la anticipate, a declarat joi vicepremierul Raluca Turcan, la RFI România.
"Noi am declanşat calendarul de alegeri anticipate şi după ce va trece această lege prin respingerea moţiunii de cenzură intenţionăm să ne angajăm răspunderea şi pe alte proiecte de lege care cu siguranţă vor crea atâta frustrare şi nemulţumire în PSD, încât vor depune o moţiune de cenzură care să conducă la alegerile anticipate, aşa cum ne dorim", a declarat joi vicepremierul Raluca Turcan.
Potrivit vicepremierului, măsurile luate de Guvernul Orban au nevoie de o bază legislativă, blocată în momentul de faţă de parlamentarii PSD.
"Alegerile anticipate au ca principal scop punerea Parlamentului în raport cu voinţa oamenilor şi într-un parteneriat cu Guvernul şi cu preşedintele României. Guvernul Orban este un guvern muncitor, e un guvern care şi-a asumat nişte obiective importante, a rezolvat o grămadă dintre problemele lăsate în braţe gata să explodeze de către guvernarea PSD. Mă refer aici la datorii peste măsură, la blocajele din economie, la un haos în sistemul de pensii, asistenţă socială, fonduri europene gata să fie aruncate pe geam, risipite. Aceste măsuri ale Guvernului Orban au nevoie de o bază legislativă, care, în Parlament, în momentul de faţă, este blocată. Orice facem noi bun în Guvern, Parlamentul este condus în continuare de PSD, în frunte cu Marcel Ciolacu. Se strânge ca un muşuroi de furnici să blocheze toate iniţiativele bune", a subliniat Turcan.
Ea a adăugat că, dacă "prin absurd" nu se poate ajunge la alegeri anticipate, Guvernul Orban va avea un program de guvernare "obţinut prin angajarea răspunderii Guvernului" pe care nu l-ar putea avea cu actualul Parlament, însă a adăugat că organizarea alegerilor parlamentare simultan cu cele locale se încadrează în calendarul iniţiat de PNL.
"Avem un calendar foarte bine gândit care ne va duce în situaţia de a avea alegeri anticipate. Dacă prin absurd nu se poate ajunge la alegeri anticipate, dar nu cred, pentru că am calculat foarte bine toţi paşii, vom avea un program de guvernare obţinut prin angajarea răspunderii Guvernului, adică printr-un demers extrem de curajos şi pe care nu l-am putea obţine cu acest Parlament ostil", a completat Turcan.
Ea a adăugat că, dacă Guvernul liberal va fi respins printr-o moţiune de cenzură, atunci se va interveni prin legislaţia privind alegerile anticipate, astfel încât organizarea lor să fie posibilă.
"Există foarte multe riscuri, suntem în continuare bine în calendarul care poate să facă obţinerea alegerilor parlamentare simultan cu alegerile locale. În momentul în care ajungem în punctul ca Guvernul să fie respins prin moţiune de cenzură, vom interveni pe legislaţia privind alegerile anticipate, astfel încât organizarea alegerilor anticipate să fie posibilă. Pentru că în momentul de faţă în legislaţia românească nici măcar nu există articole clare care să definească organizarea alegerilor anticipate", a menţionat Turcan.