MENIU

Raluca Turcan anunță că PNL n-a hotărât dacă va susține moțiunea USR pe Justiție

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat, marţi, că liberalii nu s-au hotărât dacă susţin moţiunea simplă iniţiată de USR împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, afirmând că are „o reţinere în a-i oferi acestui pseudo-ministru care a făcut România de ruşine în UE şansa să vină la tribuna Parlamentului încă o dată şi să mintă”.

"În momentul de faţă suntem în dezbatere publică cu privire la raportul inventat de Tudorel Toader împotriva Departamentului Naţional Anticorupţie şi a şefului acestei instituţii. Practic se realizează o confuzie nocivă între o persoană şi o instituţie, ceea ce este de neacceptat. Aşadar, PNL consideră că în momentul acesta ar trebui ascultat CSM, trebuie să vedem ce decizie se ia în CSM, am dori să auzim răspunsurile ministrului Justiţiei în spaţiul public, şi nu de la tribuna Parlamentului referitor la încălcarea legii pe care el a făcut-o cu acel simulacru de raport. Cea mai mare dorinţă a lui Tudorel Toader este să vină în plenul Parlamentului şi să prezinte în pseudoraportul lui răfuiala între PSD-ALDE şi instituţia care luptă împotriva corupţiei. Şi credem că Parlamentul României nu trebuie să fie confiscat de interlopi, nu trebuie să fie locul unde miniştrii şi-au creat obiceiul să vină şi să ofere informaţii false", a spus Raluca Turcan.

Turcan a precizat că „o moţiune simplă în Parlament nu conduce la demiterea ministrului”, iar ministrul Justiţiei este „ţinut în braţe de către capii inculpaţi şi condamnaţi ai majorităţii PSD-ALDE”, ceea ar face grea demiterea acestuia.

"Să nu ne ascundem după deget şi să ne facem că nu cunoaştem realitatea - o moţiune simplă în Parlament nu conduce la demiterea ministrului. Au fost moţiuni votate în Parlament şi care n-au avut nicio reacţie. La modul la care este ţinut în braţe ministrul Justiţiei de către capii inculpaţi şi condamnaţi ai majorităţii PSD-ALDE, nu credem că îl vor lăsa din braţe, indiferent de votul Parlamentului. Analizăm această situaţie”, a continuat ea.