PSD pregătește OFENSIVA | Romașcanu: ”La mijlocul lunii august ar trebui să avem moţiune de cenzură”
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a anunţat că la jumătatea lunii august ar urma să fie depusă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului PNL. Acesta a enunțat posibilitatea unui guvern de uniune naţională care să asigure aceste două runde de alegeri, dar și posibilitatea unui guvern politic.
”Sperăm să avem cât de curând un alt Guvern pentru că, din păcate, toate semnalele pe care le-am tras şi toate problemele pe care şi media şi noi le-am adus la cunoştinţa publică nu au făcut din acest Guvern un guvern mai performant, deci singura soluţie este ca acest Guvern să plece acasă”, a declarat Lucian Romaşcanu, duminică, într-o conferinţă de presă.
”În mod normal, moţiunea de cenzură ar trebui să se întâmple destul de repede. Undeva probabil că la mijlocul lunii august ar trebui să avem această moţiune de cenzură. Noi am sperat să nu fim obligaţi să depunem moţiune de cenzură în stare de alertă, dar această prelungire constantă fără votul Parlamentului a stării de alertă poate să aibă această justificare din păcate pentru Guvern, aceea de a se ţine de poziţiile pe care le au”, a mai spus Lucian Romașcanu.