MENIU

PSD: BĂSESCU E UN "URECHIST" în ale justiţiei şi dă vina pe USL, după ce îşi recunoaşte incompetenţa

PSD: BĂSESCU E UN "URECHIST" în ale justiţiei şi dă vina pe USL, după ce îşi recunoaşte incompetenţa

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că preşedintele Traian Băsescu este "urechist" în ceea ce priveşte justiţia şi dă vina pe USL în scandalul privind Codul de Procedură Penală, după ce şeful statului a admis că ar fi comis o eroare prin promulgarea noului act normativ.

"Traian Băsescu a ieşit astăzi şi a recunoscut că a promulgat un Cod Penal cu erori. Este pur şi simplu jenant modul în care îşi asumă această greşeală după patru ani, iar scuzele penibile legate de consilieri nu au nicio valoare acum. Însă şi mai grav este faptul că tot Traian Băsescu este cel care acuză, vorbind despre un Cod care acţionează ca un «scut pentru corupţi», Cod pe care chiar oamenii săi l-au elaborat! Traian Băsescu, Monica Macovei şi oamenii lor spun un lucru despre noile Coduri, în timp ce fostul ministru Predoiu spune total altceva. Cred că sunt semne clare ale unui sfârşit trist de regim, care nu mai reprezintă decât zgomot de fond", susţine Ivan într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Cătălin Ivan îl mai cataloghează preşedintele Traian Băsescu drept "un urechist în ale justiţiei".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că îşi asumă promulgarea Codului de Procedură Penală, fiind responsabilitatea preşedintelui, precum şi eroarea de a nu fi înţeles sensul articolului 140 din Cod, menţionând însă că asta nu înseamnă că legea nu poate fi corectată.

"Eu îmi asum promulgarea Codului de procedură penală, pentru că asta este resposnabilitatea preşedintelui. În acelaşi timp, îmi asum şi eroarea de a nu fi înţeles sensul articolului 140 din Codul de procedură penală. Asta nu însemană că nu trebuie corectat", a spus Băsescu.

El a ţinut să sublinieze că juriştii de la Preşedinţie sunt constituţionalişti, nu penalişti.

"Nici eu nu sunt un penalist, problema înţelegerii articolului 140 ţine foarte mult de judecători şi procurori de penal. Asta nu înseamnă că nu trebuie corectată o eroare", a spus Băsescu.

"Aşa cum pe 15 octombrie noapatea s-a elaborat o OUG pe care Ponta a adoptat-o pe 16 octombrie, în şedinţă de Guvern, pentru a rezolva problemele de interese din ASF, la fel poate să rezolve şi problema Codului de procedură penală", a spus Băsescu.

Şeful statului a mai spus că a participat la şedinţa CSM din 6 ianuarie, când s-a convenit ca observaţiile Înaltei Curţi, cele venite din partea preşedintelui CSM, Oana Hăineală, legat exact de legea 140, sau observaţiile altor judecători din sistem, să fie introduse într-o Ordonanţă de Urgenţă care să fie adoptată de Guvern înainte de intrarea în vigoare a Codurilor.

Mai multe articole despre:
justiţie PSD Traian Băsescu preşedinte ASF