MENIU

Promisiunea lui Ponta: În orice calitate voi avea, anul viitor voi veni la colegiul Vladimirescu

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Târgu Jiu, la deschiderea anului şcolar, că anul viitor, orice fel de calitate va avea, va fi din nou prezent la Colegiul ”Tudor Vladimirescu” din oraş, ”în primul şi în primul rând ca admirator al rezultatelor şi tradiţiei” unităţii de învăţământ, scrie Mediafax. 

Premierul Victor Ponta a participat, luni dimineaţă, la deschiderea noului an şcolar, la Colegiul ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, unde a declarat că de mai bine de zece ani nu s-au făcut manuale noi, iar acum trebuie ”să se treacă la ceea ce înseamnă educaţia viitorului”.

”Trebuie să avem manuale noi, digitale, după mai bine de zece ani, astfel încât rezultatele pe care le aveţi la şcoală să poată după aceea să vă folosească în viaţa profesională. Sunt lucruri pe care trebuie să le facem, lucruri pe care le putem face doar împreună, profesori, părinţi, autorităţi locale, Guvern”, a afirmat premierul.

În încheierea discursului ţinut în faţa elevilor şi profesorilor, Ponta a spus că anul viitor, ”în orice fel de calitate va avea”, va fi din nou prezent la deschiderea anului şcolar la Colegiul ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu.

 Mai multe pe Mediafax