MENIU

Primarul Chişinăului: Modovenii nu îşi mai neagă identitatea

<p>Primarul Chişinăului: Modovenii nu &icirc;şi mai neagă identitatea</p>

Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, a afirmat în cadrul emisiunii Deschide Lumea, de la Realitatea TV, privind scandalul legat de solistul Carla's Dreams, că Rusia ar trebui să recunoască înfrângerea pentru că mai devreme sau mai târziu Republica Moldova se va uni cu România. 

"Dintotdeauna le-am stat ca un os în gât sau ca un ghimpe în talpă. Nici acum nu s-au împăcat cu această idee. Ar trebui să recunoască infrângerea. Chestiunea cu limba a fost impusa, iar limba modovonească este una inventată. Bravo celor care au avut curajul să spună cum este, pentru că nulti ajung la Moscova nu mai fac asta. Există accente, cum există şi în Ardeal, dar limba este română, punct. Oricum ne vom uni, mai devreme sau mai tarziu", a spus primarul Chişinăului.

"Nimeni nu se mai poate lua de limba română, de faptul că, deocamndată, suntem un popor în două state, nimeni nu se mai poate luat de subiectul asta, nici măcar Statele Unite. În 25 de ani, problema identitară a fost rezolvată, o să termină o dată cu frontiere asta", a mai precizat Dorin Chirtoacă. Întrebat dacă este următorul pas, primarul de la Chişinău a precizat că este nevoie de explicarea corectă a lucrurilor.

"Lucrurile trebuie spuse clar, nu mai pe ocolite. România Mare este motto-ul nostru pentru prezidenţiale. Însă, acest lucru se poate obţine doar în mod legal", a maid declarat Dorin Chirtoacă.

Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu a precizat, la Realitatea TV, că îl felicită pe acest băiat pentru că a avut curajul să se afirme în faţa unor jurnalişti care nu fac decât să respecte linia standard a politicii din ţara lor.

"Federaţia Rusă nu este unul jucător regional, ci unul global şi pentru a putea fi asa trebuie să se extindă dincolo de frontieră, adică în spaţiul ex-Sovietic", a precizat acesta.

Potrivit fostului ministru de Externe, din acest punct de vedere orice ingerinţă în acel spaţiu al unei alte ţări, chiar dacă e vorba de ingerinţă culturală, nu convine Rusiei.

"Republica Moldova, Ucraina şi Georgia sunt trei state din spaţiul ex-Sovietic care au semnat acorduri de asocierei cu Uniunea Europeană şi toate au conflincte îngheţate în interiorul ţării", a mai explicat acesta, adăugând că acele conflicte au la baza şi exisenţa minorităţilor.

"Astăzi în această lume plină de tensiune, să nu se mire nimeni că ceea ce se afirmă ca fi interpretat în cheie politică", a mai spus Cristian Diaconescu. 

De asemenea, senatorul Eugen Tomac, a spus că mesajul transmis de ambasadorul SUA la Chişinău cuprinde nişte subtilităţi pe care acestea nu ştie.
"Nu s-a gândit că mesajul va ajunge dincolo de Prut şi va fi recepţionat aşa cum s-a întâmplat", a precizat senatorul.

Cristian Diaconescu a vorbit şi despre situaţia în care s-ar afla Transnstria în momentul în care se vorbeşte de unire.

"Trebuie să precizez că eu nu sunt de acord cu ideea că nu trebuie să aduci în dezbatere publică conceptul de unire", a spus acesta.

"Transmistria este o chestiune specială. Lucrurile trebuie făcute facute pas cu pas, trebuie rezolvat statutul Transnistriei. Nu putem să trecem la pasul următor până nu se reglementează acest lucru", a mai spus fostul ministru de Externe.