MENIU

Primele imagini cu Viorica Dăncilă și regele Spaniei. Detalii din culisele vizitei la Madrid

Prim-ministrul Viorica Dăncilă, aflată într-o vizită de lucru în Spania, a fost primită, joi, de către regele Felipe al VI-lea.

Din perspectiva exercitării Președinției României la Consiliul UE în prima jumătate a anului viitor, s-au discutat aspecte legate de pregătirile și prioritățile țării noastre pentru acest mandat, anunță Guvernul, printr-un comunicat.

Potrivit aceleiași surse, Dăncilă a subliniat ”oportunitatea aprofundării colaborării dintre România și Spania cu privire la principalele subiecte aflate pe agenda europeană, pentru a genera, prin eforturi comune, rezultate pozitive pentru Uniunea Europeană, pentru statele membre și pentru cetățeni”.

Despre ce a discutat premierul Dăncilă cu omologul său spaniol în cadrul vizitei la Madrid

De asemenea, prim-ministrul a subliniat că obiectivul major al României pentru viitorul Europei este unitatea și coeziunea proiectului european, țara noastră dorindu-și ”o Europă construită în baza principiilor și valorilor fundamentale, generatoare de prosperitate, securitate și stabilitate”.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă și regele Felipe al VI-lea au discutat, totodată, despre subiecte de interes pe agenda politică internațională, se mai arată în comunicat.

Viorica Dăncilă a fost primită de prim-ministrul Spaniei. Primele imagini

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut, joi, convorbiri și cu președintele Guvernului spaniol, Pedro Sánchez.

 

Sursa foto: site-ul Casei Regale a Spaniei

Mai multe articole despre:
Spania vizită rege Dancila