Prima declarație a premierului după scandalul de la guvernare: „Mă surprinde puțin abordarea. Credeam că în ședința de coaliție de luni a fost clar!”
Premierul Florin Cîțu a făcut primele declarații de la declanșarea crizei în coaliția de guvernare. Șeful Executivului a spus că a avut luni o ședintă cu președinții de partide din coaliție, în urma căreia toți au fost de acord că premierul poate poate evalua și, eventual, revoca un ministru. Totuși, premierul a dat asigurări că guvernarea în forma actuală continuă, că nu sunt tensiuni în Coaliție și că toți miniștrii USR-PLUS au fost prezenți la ședința de guvern de azi de la Palatul Victoria.
„Mă surprinde puțin abrodarea. În ședința de coaliție de luni a fost clar! S-au discutat atribuțiile premierului, adică acelea de a evalua și propune revocarea unui ministru. În acea ședință, toți președinții de partid au fost de acord cu atribuțiile și au spus că nu le vor pune la îndoială”, a argumentat premierul decizia de remaniere a lui Vlad Voiculescu.
Premierul Cîțu a revenit și a dat asigurări că, în ciuda crizei politice, guvernarea va continua în forma actuală.
„Guvernarea continuă, am aprobat acte normative, la care au participat toți miniștrii și secretarii de stat. Au fost aprobate acte importante, avem de guvernat o situație dificilă și o campanie de vaccinare de succes. Putem să ieșim mai repede din situația asta și să iesim mai repede din criză”, a mai spus Florin Cîțu.
Șeful Executivului a ținut să le mulțumească celor din USR-PLUS că au avut tăria de caracter de a trece pentru decizia de ieri și că azi au fost prezenți la ședința de guvern.
„În ședința de azi de guvern le-am mulțumit colegilor din USR-PLUS că au găsit tăria să treacă peste decizia de ieri și că au venit azi la muncă. Au făcut un pas un important în a debloca această criză din coaliție. Nu au existat certuri între mine și cei de la USR-PLUS în sedința de azi. Nu există dispute, noi suntem acolo pentru a aproba acte normative”, a mai spus premierul.