MENIU

Prima decapitare făcută de Liviu Dragnea, de la preluarea şefiei PSD. L-a înlăturat de la conducere

Liviu Dragnea a decis să îl înlăture pe Mircea Cosma de la şefia PSD Prahova, numindu-l în loc pe Codrin Ştefănescu preşedinte interimar al organizaţiei. Decizia vine la doar câteva zile, după ce pe 24 iulie, Biroul Permanent Judeţean al PSD Prahova a fost convocat, iar în cadrul discuţiei s-a luat act de revenirea lui Mircea Cosma asupra autosuspendării din funcţie a acestuia.

Tot pe 24 iulie a fost trimisă o adresă către Biroul Permanent Naţional PSD, în atenţia preşedintelui interimar Liviu Dragnea prin care se comunică faptul că preşedintele filialei judeţene este Mircea Cosma, în timp ce senatorul Savu Daniel a renunţat la funcţia de preşedinte interimar, revenind la funcţia iniţială de prim-vicepreşedinte al PSD Prahova. Trebuie precizat faptul că la şedinţa de astăzi a Biroului Permanent Judeţean a participat inclusiv Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct al PSD, scrie obseravtorph.ro.

 

"Am luat decizia ca începând de astăzi, conducrea interimară a organizaţiei Prahova până la organizarea alegerilor să fie asigurată de Codrin Ştefănescu, care va avea toate atribuţiile necesare pentru desfăşurarea activităţii", a spus Dragnea, după şedinţa BPN al PSD. El a explicat că fostul şef al filialei, Mircea Cosma, care era autosuspendat din cauza problemelor din jsutiţie, a renunţat la autosuspendare doar pentru o şedinţă deoarece acolo era un vid de putere, iar acum a cerut conducerii partidului o personană care să conducă filiala.

"Astăzi, domnul Cosma a venit şi a explicat că în organizaţia judeţeană era o situaţie complet anapoda, din punct de vedere organizatoric. Cu ceva vreme în urmă, Daniel Savu fusese desemnat să conducă organizaţia pe o perioadă limitată de timp, perioada aceea dispăruse, era un vid de conducere. Domnul Mircea Cosma a renunţat la autosuspendare pentru acea şedinţă, pentru ca cineva să poată să coducă Biroul Permanent Judeţean. Astăzi a venit şi a informat şi a cerut BPN să desemneze o personaă din cadrul conducerii centrale pentru a prelua conducerea până la alegerile din organizaţie. Informaţiile din presă nu erau reale", a mai spus Dragnea.