MENIU

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag crede că Ponta ar trebui să demisioneze

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, a declarat, vineri, pentru Mediafax, privind trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta, că, într-o democraţie, un oficial ar trebui să îşi dea demisia de îndată ce ajunge în atenţia procurorilor.

 "Într-un stat democratic, în care funcţionează statul de drept, este de la sine înţeles că un oficial trebuie să îşi prezinte demisia de îndată ce procurorii reţin asupra sa acuzaţii. Acest lucru nu ţine doar de cultura politică a unui stat. Este o formă de prevenire a degradării instituţiei pe care oficialul o reprezintă", a declarat pentru Mediafax, Gunther Krichbaum.

Gunther Krichbaum a amintit că preşedintele Germaniei Federale, Christian Wulff, a demisionat în 2012, în situaţia în care doar se confrunta cu perspectiva urmăririi penale pentru fapte de corupţie.

"Desigur, există întotdeauna prezumpţia de nevinovăţie, ca principiu fundamental", a mai adăugat demnitarul german. "Christian Wulff, de exemplu, a fost achitat, ulterior, însă un astfel de proces implică timp şi energie. Pentru binele propriei ţări, orice persoană care deţine o funcţie publică trebuie să fie în măsură să se concentreze în întregime asupra mandatului sau", a mai afirmat Gunther Krichbaum.

Joseph Daul, preşedintele Partidului Popular European, şi Manfred Weber, preşedintele grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, au cerut vineri demisia premierului Victor Ponta, ca urmare a trimiterii acestuia în judecată pentru fapte grave de corupţie.