Predoiu: Se impune o resetare în discuţiile cu PNL, în sensul unui limbaj care să arate respect
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu declară că, pentru democrat-liberali, denumirea de PDL este "la fel de valoroasă" ca aceea de PNL şi din acest punct încep negocierile cu liberalii, menţionând totodată că se impune "o resetare" în discuţiile cu PNL, în sensul unui limbaj care să arate respect.
Cătălin Predoiu a spus, duminică, într-o conferinţă de presă, că negocierile dintre PDL şi PNL privind fuziunea vor continua luni, dar a arătat că aceste negocieri "cer o atitudine de respect reciproc".
"Negocierile dintre PDL şi PNL vor continua, discuţiile dintre cele două comisii de negociere pe tema fuziunii se vor relua mâine (luni - n.r.), de la ora 09:00, în Kiseleff. Oficial vă comunic că nu este absolut nimic prestabilit înaintea acestor negocieri. Nu a fost încă stabilit numele partidului, nu este stabilit încă numele candidatului la Preşedinţia României din partea celor două partide", a precizat Predoiu.
El a arătat că, dacă aceste negocieri se vor solda cu succes, atunci rezultatul lor va fi ratificat în Convenţia Naţională a PDL.
Pe de altă parte, Cătălin Predoiu, candidat al PDL pentru Preşedinţia României, i-a criticat pe liderii PNL care au anticipat la congres că numele noului partid politic va fi PNL, prim-vicepreşedintele PDL arătând că negocierile "cer o atitudine de respect reciproc".
"Aceste negocieri vor avea succes dacă sunt bazate pe respect reciproc, pe bună credinţă, pe transparenţă. Am luat act de declaraţiile mai multor lideri politici ai PNL care au anticipat că numele noului partid politic va fi PNL sau au afirmat că «membrii PDL se vor simţi bine în PNL», l-am citat pe domnul Orban. Respingem categoric orice ton de superioritate în raport cu PDL. PDL nu este un partid cu care să te joci sau pe care să îl atârni la butonieră. PDL cere respect din partea tuturor celorlalte partide politice din România. Sper ca acest lucru să fie auzit şi înţeles", a adăugat Cătălin Predoiu.
El a arătat că "se impune o resetare în discuţiile cu PNL" în sensul că democrat-liberalii aşteaptă un limbaj care să reflecte respectul faţă de PDL şi a mai spus că PDL discută cu PNL despre o eventuală fuziune paritară, adică în cote egale, nu despre absorbţie.
"Se impune o resetare în discuţiile cu PNL, în sensul că aşteptăm un limbaj care să reflecte respectul faţă de PDL. PDL este un partid care a scris o istorie recentă, glorioasă în politica românească, a contribuit la intrarea României în UE, la consolidarea instituţiilor statului, inclusiv a justiţiei independente, a apărat statul de drept în 2012, subliniez că negociem o fuziune paritară, adică în cote egale şi nu o absorbţie", a arătat Predoiu.
El a mai spus, în legătură cu denumirea noului partid, că pentru democrat-liberali denumirea PDL este la fel de valoroasă ca şi denumirea de PNL şi că din acest punct încep negocierile cu PNL.
"Aş vrea să spun clar, în legătură cu denumirea noului partid, că pentru noi, pedeliştii, denumirea PDL este la fel de valoroasă ca şi denumirea de PNL. Din acest punct începem discuţiile şi negocierile cu colegii şi prietenii noştri din PNL", a adăugat Cătălin Predoiu.
În opinia lui Predoiu, cel mai important lucru stabilit la Congresul PNL este rezoluţia adoptată de liberali cu privire la apartenenţa PNL la PPE, liderul PDL arătând că speră că parcursul PNL către PPE este ireversibil.
"Nu există nicio înţelegere la nivelul PPE sau între PPE, PDL şi PNL cu privire la candidatul unic la prezidenţiale şi denumirea noului partid. Dimpotrivă, pot să vă spun că cea mai uşoară procedură de afiliere a PNL la PPE este ipoteza în care se păstrează numele PDL", a adăugat Predoiu.
El a fost întrebat despre faptul că după congres PNL îi propune drept candidaţi pentru prezidenţiale pe Klaus Iohannis şi pe Crin Antonescu. "Din câte am înţeles, urmează o Delegaţie Permanentă a PNL care va stabili cineva va fi propus drept candidat. Până la această decizie a PNL, orice declaraţie a noastră pe marginea subiectului ar însemna un amestec în chestiunile interne ale PNL şi nu dorim să facem acest lucru", a mai spus Cătălin Predoiu.
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu preciza, sâmbătă, pe Facebook, la scurt timp după ce Klaus Iohannis a anunţat că noua formaţiune rezultată din fuziune se va numi PNL, că nu ştie ce mandat are liderul PNL să facă acest anunţ, dar pe al lui nu îl are.
El a menţiona că "acest lucru trebuia negociat la momentul potrivit în Comisia bipartită de negociere PDL-PNL".
"Această manieră de a purta discuţiile este incorectă. S-a stabilit că orice chestiune se va discuta şi negocia instituţional în comisie. Nu e corect să aflăm de la televizor lucruri care se doresc a ne fi impuse. Regret şi dezavuez această manieră care denotă lipsa de respect pentru parteneri. Cum spunea Vasile Blaga, "nu vom oferi PDL pe tavă", a mai spus Predoiu, în postarea de pe contul de Facebook.
Noul preşedinte al PNL, Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că este în măsură să confirme că "PDL a acceptat" ca noua formaţiune politică rezultată din fuziunea cu liberalii să se numească PNL.
"Vreau să vă spun ceva ce nu a spus nimeni, sunt în poziția să vă confirm că PDL acceptă ca noua formațiune să se numească PNL", le-a spus Iohannis delegaţilor la congresul PNL.