Președintele Republicii Moldova sosește la București. Cu cine se va întâlni Nicolae Timofti
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, efectuează marți și miercuri o vizită oficială la București, având programate întâlniri cu președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș, dar și cu președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, precum și cu alte oficialități de la București.
În cadrul discuțiilor vor fi abordate subiecte privind relațiile bilaterale, agenda europeană a Republicii Moldova, precum și colaborarea în plan economic, politic și social dintre cele două state.
De asemenea, președintele Timofti urmează să înmâneze, cu ocazia acestei vizite, distincțiile oferite anterior președintelui Klaus Iohannis, secretarului de stat Raed Arafat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, și actorului Florin Piersic.
În luna ianuarie, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, anunţa că a acceptat invitaţia lansată de omologul său român, Klaus Iohannis, de a efectua o vizită în România. Cei doi preşedinţi au discutat, la acel moment, la telefon despre situaţia politică din Republica Moldova, potrivit Adevărul.
„Preşedintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a purtat pe 21 ianuarie a.c. o convorbire telefonică cu preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis. În cadrul discuţiei, au fost abordate relaţiile bilaterale moldo-române şi situaţia social-politică din Republica Moldova. Preşedintele Iohannis a notat faptul că, prin învestirea noului Guvern în Republica Moldova s-a făcut un pas important în depăşirea crizei politice şi în ideea implementării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană“, se arăta într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale de la Chişinău.