MENIU

Victor Ponta şi acoperiţii din PSD. La cine se referă

Dr. Ponta

Victor Ponta vânează acoperiţii din PSD! Într-o nouă postare pe o rețea de socializare, fostul premier susține că nu se referea la Valeriu Zgonea când a pomenit despre ofiţerii acoperiţi care vor să preia partidul.

Fostul lider al PSD, Victor Ponta, a transmis un mesaj prin care arăta că în PSD există un ”ofițer acoperit”, care ar dori să preia puterea în PSD. Pentru că în presă s-a interpretat faptul că ofițerul acoperit ar fi Valeriu Zgonea, singurul care i s-a opus lui Dragnea în ședința PSD, Victor Ponta revine cu un nou mesaj și adâncește misterul.

”Ca să răspund tuturor celor care ma întreabă: cred că Liviu Dragnea NU trebuie sa își dea demisia din funcția de Președinte al PSD! Trebuie să țină Partidul unit, să câștige alegerile locale și parlamentare și să ferească PSD de toți "ofițerii" acoperiți sau descoperiți care vor să îl preia! Clar?”, a scris Victor Ponta în mesajul inițial.

Ulterior, Victor Ponta a revenit cu o precizare și a spus că nu Valeriu Zgonea este acoperitul, ci un vicepreședinte PSD care a fost membru în Guvern.

”Update - pt ca am vazut interpretarile din presa vreau sa precizez ca atunci cand am scris de "ofiterii" care vor sa preia puterea in PSD NU ma refeream la Valeriu Zgonea - ci la un vicepresedinte PSD, fost ministru in Guvern (daca va fi nevoie le voi spune colegilor mei despre cine este vorba)!”, a venit mesajul de completare al lui Victor Ponta.

Din cei 14 vicepreşedinţi pe care îi are PSD în acest moment, doar şase, informează Realitatea TV, au fost şi miniştri în cabinetele conduse de Victor Ponta. Dintre aceştia, au fost nominalizaţi: Rovana Plumb, Nicolae Bănicioiu, Ioan Vulpescu, Mihai Tudose, Ecaterina Andronescu şi Doina Pană. Ultimii trei au confirmat pentru Realitatea TV că nu  este vorba despre ei, mai exact, Ecaterina Andronescu a spus că este "doar o glumă" şi că nu este vorba despre ea, fostul ministru delegat pentru Apă şi Păduri, Doina Pană, a spus că nu este vorba despre ea şi că nici măcar nu ţinteşte şefia PSD. Ultimul care a negat că ar fi vorba despre el este Mihai Tudose, cel care a fost şi cadru didactic la Academia de Informaţii şi care a precizat că "dacă Victor Ponta are asemenea informaţii şi nu le face publice, atunci este şi el complice.

E important de precizat că, la rândul său, Victor Ponta a fost acuzat, în trecut, că ar fi fost ofiţer acoperit al Serviciului de Informaţii Externe, acuzaţie lansată de fostul preşedinte, Traian Băsescu, acuzaţie pe care, de altfel, Victor Ponta a negat-o.

Mai multe articole despre:
PSD Victor Ponta victor ponta acoperiţi