Ponta: Văd foamea unora care au fost în guvernul Boc. Au fost goniţi de acolo şi acum vor înapoi
Obligaţia PSD este să-i apere pe oameni de ”cei care i-au nenorocit în 2010-2011”, a declarat, luni, premierul Victor Ponta, în deschiderea şedinţei BPN, adăugând că vede ”foamea unora care au fost în guvernul Emil Boc, au fost goniţi de acolo şi vor să vină înapoi”.
"Văd foamea unora care au fost în guvernul Emil Boc şi care au fost goniţi de acolo, de la guvernare, de oameni, care acum vor să vină înapoi, s-o ia de la capăt, cu ceea ce au făcut în 2010-2011. Cred că obligaţia noastră este să-i apărăm pe oameni de cei care i-au nenorocit în 2010-2011, din funcţiile pe care le ocupau în guvernul Boc", a declarat preşedintele PSD.
El a precizat că la şedinţă vor fi discutate problemele privind schimbarea Constituţiei, a sistemului electoral, a legii de finanţare a partidelor, priorităţile de guvernare, cum ar fi creşterea locurilor de muncă, salarii şi pensii, precum şi proiectele politice pentru 2015.
"În baza discuţiilor pe care le-am avut deja în CEx, a votului majoritar din Parlament din 15 decembrie, e foarte clar că oamenii ne-au votat ca să guvernăm, că am guvernat bine în aceşti ani şi că vom guverna şi mai bine în 2015-2016 şi cred că obligaţia noastră, şi faţă de cei care ne-au votat, şi faţă de cei care nu ne-au votat, este să guvernăm bine", a mai spus preşedintele PSD.