MENIU

Ponta: Să nu uităm de Georgia, care a avut curajul să fie alături de UE într-o regiune dificilă

Ponta: Să nu uităm de Georgia, care a avut curajul să fie alături de UE într-o regiune dificilă

Premierul Victor Ponta a declarat vineri, după convorbirile avute cu premierul georgian Irakli Garibashvili, că România sprijină întotdeauna cel mai mult Republica Moldova, însă consideră că țara noastră are "interesul și datoria" să nu uite de Georgia, care a fost alături de UE și NATO, în ciuda contextului regional dificil.

"Toate țările din Uniunea Europenă vorbesc și sprijină — și asta e foarte bine — Ucraina. România sprijină întotdeauna cel mai mult Republica Moldova, dar cred că este în interesul și datoria noastră să nu uităm de Georgia, țara care a avut curajul să fie alături de Uniunea Europeană, de NATO, într-o regiune atât de dificilă și să sprijinim poporul georgian", a afirmat Ponta, într-o conferință comună cu omologul său de la Tbilisi.

Premierul a reafirmat că "România este unul din cei mai hotărâți suporteri ai integrării în Uniunea Europeană și în NATO a Georgiei" și a precizat că cele două țări au proiecte comune economice.

"Mă refer la domeniul energiei, acolo unde proiectul AGRI și alte proiecte de energie pot să se dezvolte acum în noul context regional, iar în plus cei doi miniștri ai Agriculturii participanți la discuția noastră au stabilit o colaborare extrem de importantă în acest domeniu. Mă refer în special la ceea ce România a făcut deja împreună cu Republica Moldova și anume asistență pentru dezvoltarea legislației și a sistemului în domeniul agriculturii care să respecte standardele europene, același lucru vrem să-l facem și cu Georgia", a mai spus Ponta.

Citeşte mai mult pe agerpres.ro

Mai multe articole despre:
guvern Victor Ponta premier Georgia