MENIU

Ponta:România a fost acuzată de două probleme: corupţia şi romii. Băsescu le întruchipează pe ambele

Ponta:România a fost acuzată de două probleme: corupţia şi romii. Băsescu le întruchipează pe ambele / Foto: MEDIAFAX

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, după adoptarea declaraţiei Parlamentului, că România a fost acuzată foarte mulţi ani de două probleme, respectiv problema corupţiei şi cea a romilor, el arătând că şeful statului, ca persoană publică, le întruchipează pe ambele.

”România a fost atâţia ani acuzată de două probleme: problema corupţiei şi problema romilor. Ori, acum noi avem o persoană publică, domnul Traian Băsescu, care le întruchipează pe amândouă: corupţia, corupţie relaţionată cu clanuri de crimă organizată ale romilor”, a spus Ponta.

El a arătat că prin demisia președintelui Băsescu nu câştgă nici puterea, nici opoziţia, ci România şi imaginea Justiţiei, pentru că procurorii şi judecătorii nu vor mai trebui să treacă prin procedura de a fi numiţi de o persoană a cărei familie e implicată în atât de multe cauze penale.

Ponta a spus ca a votat în primul rând ca deputat pentru declaraţia politică prin care Parlamentul cere demisia președintelui Băsescu.

”Am votat ca deputat în primul rând pentru ce ar fi de fapt bine pentru România. Traian Băsescu a sfidat şi voinţa oamenilor care l-au demis în 2012, probabil va sfida şi acest rezultat covârşitor - 344 de voturi, care nu reprezintă doar coaliţia de guvernare, ci e majoritatea absolută a Parlamentului”, a mai spus Ponta.

Parlamentul a adoptat, miercuri, declarația prin care se cere demisia președintelui Traian Băsescu, urmare a scandalului în care e implicat fratele său.

Plenul comun al celor două Camere a adoptat declarația cu 344 voturi ”pentru”, niciun vot ”împotrivă” şi 17 abţineri, în condițiile în care parlamentarii PDL și PMP au absentat.