Ponta: Prin reducerea CAS putem să creăm mai multe locuri de muncă, să avem mai multă muncă la alb
Reducerea contribuţiilor de asigurări sociale va asigura crearea mai multor locuri de muncă, a declarat premierul Victor Ponta, susţinând în acelaşi timp poziţia ministrului Finanţelor, conform căruia statul nu creează direct locuri de muncă în sectorul privat, ci asigură condiţiile în acest sens.
"Am aflat că, în sfârşit, avem realizat un proiect important pentru economia românească, şi anume reducerea contribuţiilor de asigurări sociale. În felul acesta putem să creăm mai multe locuri de muncă, să avem mai multă muncă la alb şi, ca orice proiect din România, în loc să se facă rapid, se face mai greu, dar important e că îl realizăm", a spus Ponta, potrivit mediafax.ro.
El a susţinut totodată poziţia ministrului de Finanţe, conform căruia statul nu creează direct locuri de muncă pentru sectorul privat, ca "în comunism", ci asigură condiţiile în acest sens.
"În lumea privată, statul nu creează locuri de muncă directe, că nu mai suntem în comunism, ci creează - şi asta a spus ministrul foarte bine, iar cei care au avut răbdarea şi inteligenţa să citească tot răspunsul au înţeles - condiţiile pentru ca firmele private să creeze locuri de muncă", a arătat premierul.