Ponta, la Congresul PSD: Să lăsați deoparte orice ne poate despărți. Sunt alături de Liviu Dragnea
Premierul Victor Ponta, fost președinte al PSD, a susținut un discurs, sâmbătă, în fața social-democraților adunați la Congres, în cadrul căruia a rememorat cele mai importante momente, din cariera sa politică, trăite în PSD și a reiterat sprijinul pentru Liviu Dragnea. Totodată, Ponta le-a transmis un mesaj membrilor aflați la coaliția de guvernare, rugându-i să lase deoparte orice îi poate despărți și să înțeleagă că doar împreună pot câștiga. În acest sens, Ponta a subliniat faptul că "această coaliție, după 2016, e singura variantă pentru o guvernare bună pentru România".
"Vă mulțumesc foarte mult. Acum m-am emoționat, vă mulțumesc domnilor președinți, doamnelor și domnilor, stimați colegi. Modelul meu în politică, Tony Blair, spunea că de două ori ești aplaudat în politică: prima dată când ești ales lider și a doua oară cand te retragi. Vă mulțumesc că nu m-ați dezamăgit, dar vreau să vă arăt că am progresat față de 2010. Câțiva vă aduceți aminte că am vorbit două ore la Consiliul Național, acum o să vorbesc doar o oră și jumătate Liviu. Vreau să mă gândesc bine pe cine votez: m-am hotărât, îi votez pe absolut toți. Nu vreau să las pe cineva supărat și vreau să dau un mesaj clar: așa cum dvs. m-ați sprijinit mereu, la fel vă voi sprijini și eu, de acum încolo, cu toate puterile mele.
În 2002, când am fost ales președinte al Tineretului PSD, m-am gândit că mi-am atins maximul în cariera politică. Nu mi-a trecut prin cap că o să aveți încredere în 2010 să mă alegeți lider și nu mi-a trecut niciodată prin cap că o să concurez cu Năstase pentru cel mai bun Guvern pe care care l-a avut România, după '89. Vreau să vă mulțumesc că nu mai candiez la ceva, a fost cea mai mare onoare să fiu președintele PSD și să fiu alături de dvs.
În 2010, trebuie să ne aducem aminte că eram un partid înfrânt, dezamăgit, lipsit de speranță și era un Băsescu atotputenic. În 2015, cred că lucrurile sunt total diferite și împreună, toți cei din sală, și mulți alții care ne privesc acum am câștigat foarte multe bătălii. Am obținut cel mai mare nr. de primari, de președinți de CJ, de consileiri, de senatori, de membri ai Guvernului și sunt convins că, în 2016, eu chiar cred că putem să obținem, cel puțin, ce am obținut în 2012, depinde doar de dvs. și de modul în care Guvernul își face datoria.
Nu am făcut lucrurile acestea singur. Timp de cinci ani și jumătate a fost Liviu Dragnea și îi mulțumesc pentru acești ani de partener loial, toate deciziile bune și greșite le-am luat împreună și, așa cum el a fost alături de mine în toți acești ani, sunt alături de Liviu și de echipa de conducere, ca în 2016 să mergem mai departe cu PSD (...) Înseamnă că PSD are nevoie de un lider puternic și că organziarea și disciplina noastră sunt una din armele principale. Vreau să vă rog să lăsați deoparte orice ne poate despărți, să înțelegeți că doar împreună putem să câștigăm.
Vreau să mulțumesc și altora, celor care, în acești cinci ani și jumătate, mi-au fost alături când mi-a fost foarte greu: domnului președinte Ion Iliescu, să mulțumesc cuiva care nu e în sală, dlui. Adrian Năstase (...) domnului senator Ilie Sârbu, colegilor mei de la Gorj, care sper că mi-au ținut un loc acolo și cu care nu am cunoscut, încă, gustul înfrângerii și nu cred că îl vom cunoaște.
Vreau să mulțumesc celor care au ținut frontul, în momente foarte grele: Gabriel Oprea, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin și să nu uitați că au fost alături de noi, la greu. Să îi tratăm la fel, anul viitor, chiar dacă fiecare își dorește să obțină cât mai mult pentru partidul său. Cred că această coaliție, după 2016, e singura variantă pentru o guvernare bună pentru România.
Vă spun, de pe acum, cea mai dureroasă înfrângere pentru mine, în acești ani, ca lider PSD, a fost după referendumul din 2012. Atunci am suferit mult, mai mult decât după înfrângeri personale pentru că am văzut că un popor întreg a fost înfrânt. S-a ales între popor și instituții, dar eu cred că, atunci, unii din noi am pierdut o parte din credință că, într-o democrație, doar oamenii decid și nu altcineva și, sigur, unii dintre noi cum e și Liviu Dragnea, plătesc în diferite moduri pentru că am ales să credem că poporul e mai important decât orice altceva", a declarat Victor Ponta.