MENIU

Ponta l-a felicitat pe Oprescu pentru reacţia la inundaţii

Ponta l-a felicitat pe Oprescu pentru reacţia la inundaţii

Premierul Victor Ponta a participat, luni, la Primăria Capitalei, la o şedinţă a comandamentului de vreme rea, unde l-a felicitat pe primarul Sorin Oprescu pentru intervenţia la recentele inundaţii şi i-a oferit sprijinul Guvernului, primarul general spunându-i însă că autorităţile se descurcă.

"Cred că, între prieteni şi între oameni care se apreciază, dacă întrebi «Ai nevoie de ceva?», chiar dacă bănuiam răspunsul, primarul o să-mi spună «Ne descurcăm, e totul în regulă!», cred că era obligaţia mea faţă de locuitorii muncipiului Bucureşti", a declarat Ponta, la comandament, după o discuţie cu primarul Oprescu.

Premierul a felicitat structurile care ţin de autoritatea Guvernului, precum Poliţia, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Jandarmeria, pentru modul în care au colaborat cu Primăria Generală, apreciind că, spre deosebire de alte judeţe, Bucureştiul are o infrastructură şi o capacitate de intervenţie superioare în astfel de situaţii.

Ponta a arătat că, luni, avea programată cu Sorin Oprescu o discuţie privind lacul Văcăreşti, trecerea metroului de la Guvern la primărie şi investiţiile pentru pistele de biciclişti, dar că aceste subiecte pot aştepta până ce trece vremea rea.

Întrebat, la final, de presă ce măsură concretă a fost luată cu prilejul comandamentului care să implice şi autorităţile guvernamentale, Ponta a spus doar că "toate structurile guverrnamentale din Bucureşti au lucrat şi lucrează în continuare cu primarul general".

Mai multe articole despre:
capitală Victor Ponta inundaţii Sorin Opescu