Ponta: Iohannis a fost propus de PNL în ideea că PSD va refuza numirea acestuia
Klaus Iohannis a fost propus ministru de către PNL în ideea că PSD va refuza numirea acestuia, iar ulterior liberalii au formulat alte condiţii doar pentru ca liderul PNL, Crin Antonescu, să nu fie un candidat la Preşedinţie din partea puterii, afirmă liderul PSD, premierul Victor Ponta.
"Deja sunt două săptămâni de când mă tot rog de Iohannis să ocupe postul de ministru la Interne", a spus Ponta, la un post de televiziune.
El a adăugat că PSD rămâne deschis şi marţi la orice variantă care poate salva USL.
Ponta a afirmat că, în cazul formării unui nou guvern, fără PNL, se va baza în Parlament, la acordarea votului de învestitură, pe sprijinul tuturor parlamentarilor care fac parte în prezent din USL, argumentând că viitorul Cabinet va păstra programul USL votat în 2012.
"Eu sunt convins că matematica parlamentară va dovedi că Guvernul, păstrând programul USL, va primi majoritatea voturilor parlamentarilor USL. Eu mă bazez pe voturile tuturor parlamentarilor USL. Poate nu o să iau votul lui Antonescu, dar, cu excepţia domniei sale, mă bazeze pe voturile tuturor pentru că aşa am fost votaţi şi aşa am fost aleşi de către oameni", a spus Ponta.