MENIU

Ponta: Îi reangajez pe inspectorii guvernamentali, dar n-am ce face cu ei, nici măcar să tund iarba!

Ponta: Îi reangajez pe inspectorii guvernamentali, dar n-am ce face cu ei, nici măcar să tund iarba! / Foto: MEDIAFAX

Premierul Ponta a declarat că îi va reangaja pe inspectorii guvernamentali demişi, despre care MEDIAFAX a anunţat că au câştigat în instanţă dreptul de a fi repuşi pe posturi, precizând, însă, că i-a demis deoarece nu are ce să facă cu ei şi nu îi sunt de folos nici măcar la tuns iarba de la Guvern.

"Aveam 30 de angajaţi la Guvern care nu făceau nimic. Nu am ce să le dau de făcut, nu am nevoie de ei, se numesc inspectori guvernamentali. Le-am mulţumit, le-am strâns mâna, am zis: mergeţi în piaţa muncii! S-au dus, m-au dat în judecată, au câştigat, trebuie să îi reangajez. Nu ştiu ce fac cu ei, nu am ce să le dau de făcut, nu am nici măcar iarbă de tuns în faţa Guvernului. Evident că voi respecta decizia justiţiei şi îi voi reangaja. Nu îmi folosesc, nu i-am dat afară ca să aduc alţii, prieteni de-ai mei, pur şi simplu nu aveam ce să fac cu ei şi, sincer să fiu, atunci când 3.000 de funcţionari din ministere au plecat anul trecut, nu s-a simţit în niciun fel, nu s-au prăbuşit ministerele. Mi-a zis Curtea Constituţională că nu am voie şi trebuie să îi iau la loc", a spus Ponta, la o conferinţă economică.

El a atenţionat însă că aceşti inspectori guvernamentali sunt plătiţi din bani publici cu salarii la nivelul prim-ministrului şi a arătat astfel că există decizii ale justiţiei greu de explicat, dar pe care Guvernul este obligat să le respecte şi să le aplice.

Premierul a susţinut totodată că, în baza acestor deczii, statul nu va putea niciodată să reducă numărul de personal, ci doar va angaja şi a punctat faptul că aceeaşi problemă există şi în mediul privat, unde angajaţii pot la rândul lor acţiona în judecată firma care i-a concediat şi trebuie reangajaţi, arătând că este nevoie de un parteneriat între sectorul public şi cel privat pentru identificarea unei soluţii.

Funcţia de inspector guvernamental reprezintă o funcţie creată în anii anteriori pentru ca subprefecţii şi prefecţii să poată fi schimbaţi pe considerente politice şi retraşi pe un alt post, în Guvern.

Tribunalul Bucureşti a obligat Guvernul să reangajeze 23 de inspectori guvernamentali disponibilizaţi în vara anului trecut şi să le plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi pe care ar fi trebuit să le primească, decizia nefiind definitivă.

Un complet de la Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti (TB) le-a dat câştig de cauză, în 13 iunie, celor 23 de inspectori guvernamentali, ale căror raporturi de serviciu au încetat în iulie 2013, ca urmare a reorganizării Secretariatului General al Guvernului, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, avocatul Răzvan Vasiliu.

Casa de avocatură care îi reprezintă în instanţă pe inspectorii guvernamentali a arătat că aceştia au dat în judecată Secretariatul General al Guvernului, pe prim-ministrul Victor Ponta şi Guvernul. În urma prezentării probelor, instanţa a admis contestaţiile formulate de avocaţi şi a dispus reintegrarea reclamanţilor în funcţiile publice deţinute anterior, respectiv acelea de inspectori guvernamentali în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Avocatul Răzvan Vasiliu a precizat că, în plus, Tribunalul Bucureşti i-a obligat pe cei trei pârâţi să plătească fiecărui reclamant câte o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceştia de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea efectivă.

"Ne bucură această decizie, deoarece ea reprezintă o binevenită întoarcere la normalitate. Să nu uităm că drepturile angajaţilor sunt garantate de lege, indiferent de angajatorul pe care aceştia îl au. Iar în cazul instituţiilor publice, ne aşteptăm cu atât mai mult la o respectare riguroasă a legii", a mai spus Răzvan Vasiliu.

Avocatul a adăugat că, anterior pronunţării acestor decizii, Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării deciziilor privind eliberarea din funcţie a celor 23 de inspectori guvernamentali.

"Hotărârea poate fi atacată cu recurs", a precizat casa de avocatură, într-un comunicat de presă.

Guvernul anunţa, în 26 iunie 2013, că va disponibiliza angajaţi din zece ministere, prin eliminarea a aproape 3.000 posturi ocupate, echivalent a 4% din numărul de angajaţi, va desfiinţa posturile vacante din administraţia centrală şi locală, nu şi de la cabinetul demnitarilor, şi va reduce numărul funcţiilor de conducere la 12 la sută.

Tăierea posturilor ocupate a fost anunţată pentru Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Agriculturii, Ministerul Afacerilor Interne (inclusiv prefecturi), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţei Publice, Ministerul Economiei, Ministerul Educaţiei (inclusiv inspectoratele şcolare), Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Ministerul Mediului, Ministerul Sănătății (inclusiv direcţiile de sănătate publică) şi Ministerul Transporturilor.

Prin reorganizarea aparatului administrativ, Executivul estima o economie la bugetul de stat de 45 milioane de lei în anul 2013 şi 108 milioane de lei în fiecare dintre următorii patru ani.

După decizia de a elimina 3.000 posturi din aparatul public, premierul Ponta a a demis din funcţie, la finele lunii iulie 2013, un număr de 46 inspectori guvernamentali din cadrul Secretariatului General al Guvernului, echivalent a 4% din numărul de angajaţi, iar o parte dintre aceştia au dat in judecată Guvernul la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând suspendarea actului administrativ prin care au fost eliberaţi din funcţii.

"Considerăm abuzivă măsura de desfacere a contractelor de muncă şi, în consecinţă, am contestat în instanţă decizia prim-ministrului Victor Ponta. Pe lângă reinstalarea în funcţie, am solicitat şi plata de daune materiale pentru perioada de la care am fost destituiţi până la data la care se va pronunţa instanţa şi vom reveni pe posturile de inspectori guvernamentali", a declarat atunci agenţiei MEDIAFAX unul dintre foştii inspectori guvernamentali, Ciprian Iftimoaei, care a fost prefect de Vaslui în perioada 2007-2009.

Inspectorii guvernamentali eliberaţi din funcţie sunt foşti prefecţi şi subprefecţi din guvernele Tăriceanu, Boc şi Ungureanu.