MENIU

Ponta îi răspunde dur lui Turcescu, din Caraibe: "Ar trebui să vorbească în numele serviciilor"

<p>Ponta, mesaj din Caraibe dedicat lui Robert Turcescu şi Dan Tăpălagă</p>

Premierul Victor Ponta, aflat într-o croazieră de lux în Caraibe împreună cu familia, a reacţionat dur la adresa lui Robert Turcescu, după ce jurnalistul a scris că prim-ministrul urmează să-şi dea demisia până la sfârşitul săptămânii viitoare. Ponta i-a transmis lui Turcescu să vorbească în numele serviciilor secrete, decât în cel al presei.

Premierul a transmis acest mesaj pentru Robert Turcescu printr-un post publicat pe pagina personală de Facebook, începând cu "Azi nu este "Economy" dragi penelişti şi pedelişti (că oricum e clar că nu învăţaţi nimic)".

Acesta a vorbit despre situaţia Procurorului General din Germania, care a fost demis în urma publicării unor documente care aparţineau unui serviciu secret din această seară.

"Mi-aş  dori ca în România să putem analiza şi dezbate serios ceea ce se întâmplă acum în Germania, ca să învăţăm de la alţii şi să evităm propriile greşeli. Pe fff scurt: Serviciul de informaţii german constituie un departament special. Documente secrete despre acesta apar pe un site media. Serviciul depune o plângere penală contra jurnaliştilor. Procurorul General declanşează investigaţia. După mai multe luni situaţia devine publică şi obiect de dispută politică. Ministerul Justiţiei îi cere Procurorului General să oprească tot cazul. Acesta refuză şi acuză presiuni şi intervenţii politice. Ministrul Justiţiei îl demite pe Procurorul General. Scandalul şi dezbaterea continuă!", a scris Victor Ponta.

"Teme fundamentale – libertatea presei, independenţa procurorilor, interesul şi secretul de stat, puterea şi responsabilitatea politică! Nu credeţi că e important?? Eu cred că da!", a continuat premierul aflat în Caraibe.

În finalul postului, prim-ministrul îi atacă pe jurnaliştii Turcescu şi Tăpălagă, cărora le transmite să vorbească în numele serviciilor şi nu al presei.

"Sigur, pentru a trata serios aceste teme, ar trebui ca politica să nu se facă azi în România doar cu Mita Baston şi Vasile Vameşul. Jurnaliştii de genul"Turcescu/Tăpălagă" ar trebui să vorbească deschis în numele serviciilor şi nu al presei, iar CSM ar trebui să fie cel care iniţiază dezbateri despre independenţa Justiţiei, nu cel care le blochează constant!! Credeţi că se poate şi în ţara noastră?", a spus Victor Ponta.