MENIU

Ponta: I-am cerut mandat preşedintelui pentru Consiliu, nu cred că e o surpriză că nu mi l-a acordat

Ponta: I-am cerut mandat preşedintelui pentru Consiliu, nu cred că e o surpriză că nu mi l-a acordat / Foto: MEDIAFAX

Premierul Victor Ponta a precizat, luni, că a informat Parlamentul în legătură cu reuniunea Consiliului European din 20-21 martie în baza noii legi şi deoarece el nu a primit mandat de reprezetare din partea preşedintelui la acest Consiliu.

"Am trimis Parlamentului scrisoarea în baza noii legi privind cooperarea interinstituţională. Guvernul are obligaţia să trimită către Parlament cu 10 zile înainte de Consililiul European mandat cu care reprezentantul României, preşedintele sau primul ministru participă. Deşi este vorba de un program sută la sută de Guvern, în sensul că se discută despre semestrul financiar, adică probleme bugetare fiscale pe energie, va participa totuşi preşedintele. I-am cerut mandat de reprezetare dar, nu cred că e o surpriză că nu mi l-a acordat", a precizat Ponta, întrebat în legătură cu scrisoarea trimisă conducerii Parlamentului privind reuniunea Consiliului European din 20-21 martie.

Ponta a adăugat că preşedintele Traian Băsescu nici nu a cerut Guvernului un punct de vedere, aşa că el a informat Parlamentul pentru că avea obligaţie legală.

"Mai pe româneşte, nu ştiu ce va spune preşedintele joi, ce va spune despre exerciţiul bugetar, energie, chiar nu ştiu", a adăugat Ponta.

Întrebat dacă se poate declanşa un conflict între Parlament, Guvern, Preşedinţie privind participarea la Consiliul European, Ponta a răspuns: "Se poate, dar nu va fi cazul".

El a explicat că până în noiembrie, când vor avea loc alegerile prezidenţiale, mai sunt două Consilii Europene şi nu are rost să facă un conflict.

"Merge preşedintele, aflu şi eu de la alţi prim-miniştri ce s-a discutat acolo, pentru că eu în general aflu de la prietenii mei premieri ce se discută acolo, preşedintele oricum nu poate să zică pentru că trebuie să fie aplicat de Guvern, se duce şi dânsul aşa să-şi facă mie în ciudă. Acum ce să fac, să ne certăm la Curtea Constituţională?", a adăugat Ponta.

Premierul Victor Ponta a transmis conducerii Camerelor o informare în care precizează că preşedintele Traian Băsescu nu a solicitat Guvernului elemente de mandat pentru reuniunea Consiliului European şi nici nu a prezentat Executivului poziţia sa.

Ponta a transmis o informare referitoare la reuniunea Consiliului European din 20-21 martie de la Bruxelles, cu precizarea că nu poate oferi informaţii cu privire la mandatul României conform Legii 373/2013.

"Agenda Consiliului European din martie este axată, în principal, pe creştere economică, competitivitate, creare de locuri de muncă (semestrul european, competitivitate industrială, schimbări climatice şi energie, Mecanismul Unic de Rezoluţie, impozitare). Vor fi discutate, de asemenea, pregătirea Summit-ului UE - Africa, precum şi alte subiecte de relaţii externe, funcţie de evoluţii. Conform Legii 373/2013 privind cooperarea dintre Guvern şi Parlament în domeniul afacerilor europene, Guvernul are obligaţia de a transmite Parlamentului cu minim 10 zile calendaristice înainte de reuniunea Consiliului European propunerea de mandat pe care delegaţia României intenţionează să o prezinte Consilului European", se arată în scrisoarea semnată de Victor Ponta.

De asemenea, premierul precizează că preşedintele Traian Băsescu "nu a solicitat Guvernului elemente de mandat pentru participarea sa la reuniunea Consiliului European din martie".

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu Victor Ponta Consiliul European