Ponta: Ei îmi spun mereu Victor Viorel Ponta, eu o să le spun Traian Udrea şi Elena Gabriela Băsescu
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la Braşov, că Traian Băsescu şi Elena Udrea îl numesc mereu Victor Viorel Ponta, iar el, "ca să fie politicos, o să le spună Traian Elena Udrea şi Elena Gabriela Băsescu", el spunând totodată că va candida la Preşedinţie doar dacă îl va susţine şi Braşovul.
Victor Ponta a afirmat, la mitingul electoral organizat la Sala Sporturilor din Braşov, la care au participat aproximativ 3.000 de susţinători ai PSD, că va candida la Preşedinţie, doar dacă va avea susţinerea Braşovului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Important e ca pe 25 mai să fiţi alături de noi şi important e ca în noiembrie să fiţi alături de noi. Ştiu că în noiembrie este bătălia cea mare şi vreau să spun ca să mă audă şi cineva de la Cotroceni că nu voi candida la Preşedinţia României decât dacă mă susţine şi Braşovul", a spus Ponta.
El a mai spus că are încredere că şi în Braşov "oamenii au o mare speranţă că lucrurile merg în direcţia bună" şi l-a numit pe preşedintele Traian Băsescu, "Traian Udrea".
"Avem în fiecare zi câte o acuzaţie, o conferinţă de presă. Iese domnul Traian Udrea şi mai zice ceva. Mai iese doamna Elena Gabriela Băsescu care zice altceva. Ei îmi spun mereu Victor Viorel Ponta, iar eu, ca să fiu şi eu politicos, o să le spun Traian Elena Udrea şi Elena Gabriela Băsescu ca să ştim despre cine vorbim", a afirmat liderul PSD.
Ponta a precizat că nu va da înapoi în lupta împotriva lui Traian Băsescu şi le-a promis braşovenilor că în noiembrie "va face dreptate".
"Am fost foarte uimit să constat că cei de la PDL au contestat peste tot în ţară faptul că vrem să fim mândri că suntem români. Ei spuneau că toate birourile electorale trebuie să ne interzică să spunem că suntem mândri că suntem români. Sigur, când îi văd pe Băsescu, pe Udrea, pe Macovei sau Preda nu am niciun motiv de mândrie, dar când vă văd pe dumneavoastră sunt mândru că sunt român şi că toate aceste cereri ale lor au fost respinse", a adăugat premierul.
Printre liderii PSD care au fost alături de Ponta la Braşov s-au numărat Ecaterina Andronescu, Constantin Niţă, dar şi preşedintele PC, Daniel Constantin.