Ponta: În noua formula USL dorim să prezentăm o variantă restructurată de Guvern
Premierul Victor Ponta a declarat, joi seară, la finele ședinței CExN al PSD, că în ceea ce privește majoritatea guvernamentală, PSD va merge în formula nouă a USL, UNPR-PC-PRL, lansată în 14 noiembrie, pentru a cere votul în Parlament și a prezenta o variantă restructurată de Guvern și bugetul pe 2015. Totodată, Ponta a precizat că a luat act de decizia UDMR de a ieşi din coaliţia de guvernare şi că respectă această decizie, potrivit Realitatea TV.
” Am avut o primă întâlnire a CExN al PSD, mai lungă, mai tensionată, dar absolut necesară, pentru că așa cum le-am spus colegilor mei am încheiat un ciclu electoral, început în 2010, cu alegeri locale, alegeri europarlamentare și alegeri prezidențiale, cu rezultatele știute de toată lumea și la sfârșitul acestui ciclu electoral. Evident că trebuie să ne asumăm nu numai lucrurile bune, ci și înfrângerea din 16 noiembrie. Le-am mulțumit tuturor pentru activitatea din acești cinci ani. În urma acestor alegeri prezidențiale, PSD a pierdut pentru a treia oara la rând, dar a obținut cel mai mare scor, din istoria partidului, la locale și europarlamentare. Noul proiect pentru următorul ciclu electoral trebuie să țină cont și de cauzele reale pe care le analizăm, ale eșecului de la prezidențiale. Prima decizie pe care am discutat-o și pe care am adoptat-o a fost aceea de a organiza forumurile principale de conducere ale partiudului, Consiliul Național și apoi Congres, în primăvara anului viitor, pentru că e nevoie de timp pentru ca noul proiect pentru 2015 să fie construit. Actuala conducere va asigura conducerea până în primăvară, când nu numai se va alege o echipă de lideri, ci se va decide asupra proiectului politic în următorii cinci ani”, a spus Ponta.
Pe de altă parte, Ponta a precizat că a luat act de decizia UDMR și că le respectă decizia, însă a ținut să precizeze că mai sunt "multe proiecte comune" pe care am ambele partide trebuie să le continue.
”A doua decizie a fost legată de asumarea actului guvernării. S-a decis faptul că am primit un mandat clar, în 2012, de a guverna țara, că am avut unele rezultate foarte bune, dar că sunt multe alte lucruri de făcut, în continuare, și atunci în formula nouă a USL, lansată în 14 noiembrie, ne dorim să prezentăm în Parlament o formula restructurată de Guvern și bugetul pe 2015. Am luat act de decizia UDMR, le respect decizia, însă sunt multe proiecte comune pe care trebuie să le continuăm. Este important ca în perioada următoare să ne conservăm toate energiile pozitive pentru a asigura o bună guvernare. Vreau să continuăm să guvernăm bine, cu o clară aplecare către proiectele din infrastructură, sănătate și educație”, a declarat Victor Ponta.
Totodată, premierul a subliniat că "PSD are nevoie să vină, până în primăvară, cu un nou proiect politic care să trasforme radical ceea ce alegătorii" i-au transmis, privind modul partidului de a face politică.
”Aș dori să relansăm și să adoptăm, în 2015, proiecte importante legate de descentralizare, de modificarea Constituției. PSD are nevoie să vină, până în primăvară, cu un nou proiect politic care să trasforme radical ceea ce alegătorii ne-au transmis că trebuie schimbat, în modul nostru de a face politica. Nu contează dacă la 42 de ani sunt comunist sau nu, ci cum ne văd oamenii, trebuie să arătăm capacitatea ruperii nostre de trecut. PSD va avea un viitor politic, în măsura în care, prin acțiunile noastre vom arăta foarte clar că nimeni nu e protejat în fața acuzațiilor de corupție și că această schimbare se face în urma sancțiunii date de alegator, dar și a convingerii noastre că trăim într-o societate care se schimbă. Am văzut că ieri s-a reactivat tema cu amnistia și gratierea. Evident că nu ne aparține această nouă inițiativă și că nu o susținem. Trebuie să fim mult mai clari și mai precisi în exprimare, pentru a nu lăsa loc de interpretare”, a mai spus Victor Ponta.