MENIU

Ponta, despre Lukoil: O companie nu pleacă din țară pentru că e nervos Băsescu, la ora 3

<p>Ghinionul Rom&acirc;niei: premierul ţării este şi candidat la Cotroceni. A sacrificat investiţiile pentru pomeni şi daruri electorale</p>

Premierul Victor Ponta a spus, joi, răspunzând unei întrebări privind Lukoil, că "o companie nu pleacă din ţară că este nervos preşedintele la ora trei", scrie Mediafax

Ponta a fost întrebat dacă Guvernul are o strategie pentru situaţia în care Lukoil va părăsi România, aşa cum "ameninţă".

„Există instituţii ale acestui stat care trebuie să vadă în orice situaţie şi pentru orice fel de companie care are o încărcătură strategică ce măsuri legale şi constituţionale putem să luăm. Dar, vă rog frumos, o companie nu pleacă din ţară că e nervos preşedintele la ora trei. Haideţi să tratăm lucrurile cu înţelepciune şi să ne gândim la buna funcţionare a statului”, a răspuns Ponta.

El a arătat că a discutat deja cu instituţiile statului care au atribuţii în domeniu.

 

 Mai mult, pe Mediafax