MENIU

Ponta: Dacă sunt ţări care îşi închid graniţele sau construiesc garduri, avem dreptul să ne apărăm

Ponta: Dacă sunt ţări care îşi închid graniţele sau construiesc garduri, avem dreptul să ne apărăm

Victor Ponta a declarat că închiderea frontierelor este poziţia comună a României, Bulgariei şi Serbiei la Bruxelles. Premierul României a precizat, în urma întâlnirii cu premierii bulgar şi sârb, că închiderea frontierelor celor trei ţări migranţilor, dacă Germania şi Austria le vor închide pe ale lor, va fi poziţia celor trei state la mini-summitul de duminică de la Bruxelles.

"Dacă sunt ţări care îşi închid graniţele sau construiesc garduri, avem dreptul să ne apărăm în timp util", a spus premierul.

"Cele trei guverne ale 'Grupului Craiova' vor acţiona perfect coordonat şi solidar în toate acţiunile şi politicile privind refugiaţii", a subliniat Victor Ponta.

Borisov, Ponta şi Vucici s-au întâlnit la Sofia, în cadrul celei de a doua reuniuni a "Grupului de la Craiova", pentru a relua discuţiile privind cooperarea în domenii precum energia, transporturile, afacerile interne, agenda digitală/telecomunicaţii şi Strategia UE pentru Regiunea Dunării.

Sursa: evz.ro

Mai multe articole despre:
Victor Ponta premier refugiaţi granié