Ponta: Dacă nu va fi achitat, Dragnea va arunca țara în haos
,,Cred că Dragnea speră într-un blat, adică să fie achitat pe 21 iunie. Dacă îi iese, nu mai face nimic, dacă nu, trebuie să ne pregătim pentru ce este mai rău: Va arunca țara în aer'' a declarat fostul lider PSD.
,,Toată lumea face de un an și jumătate legi doar pentru Dragnea. Erau lcururi care trebuiau îndreptate din timp'', a adăugat fostul premier PSD.
Ponta a făcut declarația în Parlament, după ce Senatul a votat Codul de Procedură Penală Procedural. Unul dintre amendamente prevede că procesul se rejudecă dacă unul dintre judecători nu a semnat decizia de condamnare, USR a anunțat că este posibil ca dosarul ”Referendumul”, al Liviu Dragnea să se rejudece, dacă prevederea s-ar aplica retroactiv.
Proiectul mai prevede că denunțurile mai pot fi făcute în maximum 6 luni de la constatarea faptei, iar procurorul poate fi tras la răspundere dacă dispune condamnarea, iar apoi, inculpatul este achitat de judecător.