MENIU

Ponta a discutat cu Băsescu despre Consiliul European: A spus că e treaba lui ce propune

<p>Victor Ponta / Foto: MEDIAFAX</p>

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a avut o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu în cursul zilei, şeful statului transmiţându-i că nu îi dă mandat pentru Consiliul European, unde va merge el.

Victor Ponta a spus că, în aceste condiţii, România are o poziţie foarte slabă pentru că nominalizarea comisarului european o face Guvernul, conform legii româneşti şi regulamentelor europene.

”Îmi pare rău că orgoliul îl împiedică să gândească la ce e mai bine pentru ţară. Cel mai bine pentru ţară ar fi fost să avem un acord preşedinte-premier şi să negociem în interesul României. Nu a fost posibil. Eu am încercat acest lucru, am discutat şi azi cu preşedintele, am luat act de decizia domniei sale”, a spus Ponta.

Ponta a susținut că Traian Băsescu nu l-a informat în legătură cu portofoliul pe care îl va cere.

”Am purtat discuţia azi cu preşedintele în acest sens, a spus că e treaba domniei sale ce va propune şi ne va informa după aceea”, a adăugat Ponta.

Premierul a susținut că, dacă ar negocia el, ar preciza foarte clar că România are ca prioritate păstrarea portofoliului Agriculturii.

Ponta a mai susținut că Traian Băsescu, când va merge joi la Bruxelles, nu va fi întrebat de nimeni nimic.
”Nu-l consideră nimeni un partener. Este vorba despre Comisie, care şi va începe activitatea în noiembrie 2014, când domnul Băsescu, cel mai târziu, va pleca din funcţie. Avem o poziţie de negociere foarte slabă, dincolo de faptul că toţi liderii europeni ştiu în ce situaţie politică se află preşedintele ţării”, a mai spus Ponta.

Premierul a mai spus că a fost o discuție ”strict instituţională”, care nu l-a privit pe fratele preşedintelui.
”Eu cu preşedintele Băsescu azi am avut o dsicuţie strict instituţională. Nu am discutat nici de frate, nu suntem în relaţii ca să ne facem confidenţe. Eu am discutat cu preşedintele Băsescu despre interesele României pe plan europepan legat de conducerea Comisiei, a Parlamentului European, portofoliu, şi am reiterat ceea ce transmisesem deja în scris, şi anume solicitarea de a primi mandat să merg la Consiliul European. Preşedintele mi-a spus că nu şi aici s-a încheiat discuţia”, a spus Ponta.