Politicienii, în concedii de lux. Unde îşi petrec vacanţele Ponta, Dragnea sau Gorghiu
Politicienii de top din România se răsfaţă în aceste zile în concedii de lux. În timp ce premierul se află în croazieră în Caraibe, iar preşedintele interimar al PSD e în Brazilia, şefa liberalilor îşi petrece concediul în Grecia, la un hotel de cinci stele, alături de partenerul de viaţă, Lucian Isar.
Grecia este una dintre destinaţiile de vacanţă preferate de români. Politicienii nu fac nici ei excepţie de la regulă.
La începutul săptămânii, şefa liberalilor a plecat în concediu cu iubitul ei, Lucian Isar.
Jurnaliştii de la Cancan au publicat o fotografie în care cei doi apar la masă, într-un restaurant, însoţiţi de mai multe persoane. Potrivit Cancan, cuplul s-a cazat într-un hotel de cinci stele din Rhodos. Cea mai scumpă cameră ajunge acolo la aproximativ 400 de euro pe noapte, cu toate serviciile incluse.
Preşedintele Interimar al celui mai mare partid din ţară se află în Brazilia, acolo unde şi-a petecut şi anul trecut concediul.
Dacă Liviu Dragnea preferă America de Sud, premierul a ales emisfera nordică. Din Florida, Victor Ponta s-a îmbarcat, cu familia, pe un vas de croazieră şi va sta o săptămână în Caraibe. Preţul unui apartament de lux la bordul ambarcaţiunii este de aproape şase mii de euro. Clienţii se pot bucura de un circuit de golf, o promenadă cu magazine şi restaurante, cinci piscine, mai multe terenuri de baschet, şapte parcuri tematice pentru copii, două simulatoare de valuri pentru amatorii de surf, un patinoar şi mai multe săli de spectacol.