PNL, la peste 20% în preferințele electoratului, în noul sondaj la comanda PSD
PNL trece pragul psihologic de 20% și, în același timp, pare cel mai puțin afectat de protestele din ultima perioadă pe care, potrivit rotației premierilor în Coaliție, le decontează acum Marcel Ciolacu și PSD, care au decizia finală.
Conform celui mai recent sondaj Avangarde, realizat la comanda PSD, PNL se situează la 21%, PSD la 31%, AUR-19%, iar alianţa Dreapta Unită, Forţa Dreptei-PMP-USR la 14%.
S.O.S. România, partidul Dianei Şoşoacă, ar obține 8% din voturi, iar UDMR 5%.
De notat că 61% dintre cei chestionaţi au o părere bună şi foarte bună despre Uniunea Europeană, iar 33% au o părere proastă şi foarte proastă.
În ceea ce privește participarea la vot, 54% au spus că vor vota „sigur" la alegerile europarlamentare, primele din acest an, 28% au răspuns „cred", 9% au spus că nu cred că vor vota, iar 6% sunt siguri că nu vor merge la vot.
Conform calendarului neoficial, românii vor fi chemați să voteze la alegerile europarlamentare pe 9 iunie, pentru locale pe 29 septembrie, alegeri parlamentare ar putea avea loc pe 24 noiembrie, urmând ca prezidențialele să fie organizate pe 24 noiembrie, primul tur, iar al doilea pe 8 decembrie.
Sunt și surse care vorbesc despre comasarea primului tur al prezidențialelor cu parlamentarele, variantă în care senatorii și deputații ar fi aleși la sfârșitul lunii noiembrie. Iar finala între primii doi clasați pentru Cotroceni ar fi pe 8 decembrie.