MENIU

Consiliul Național PNL. Alina Gorghiu a anunțat data și tema moțiunii de cenzură împotriva lui Ponta

Consiliul Naţional al PNL s-a reunit astăzi la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piteşti, pentru a stabili tema și data moțiunii de cenzură, modificările din statut privind criteriile de integritate, finalizarea programului de guvernare, dar și planul pentru alegerile locale. Alina Gorghiu a precizat că moțiunea de cenzură va fi depusă pe 5 iunie pe tema votului de corespondență, completând că cei care nu vor respecta criterile de integritate, vor merge la marginea partidului. Un moment tensionat a fost contestarea discursului lui Teodor Atanasiu de către delegați, care au început să vocifereze pentru a-l acoperi,  după ce acesta a vorbit doar 4 minute. Vasile Blaga a cerut să se facă liniște, dar sala a continuat. Au fost votate și modificările la statut  privind criteriile de integritate.

Update 14:00: Lucrările Consiliului Național PNL s-au terminat. Urmează o conferință de presă. 

Update 13:43: Membrii PNL votează la această oră, modificările la criteriile de integritate, cu privire la sancțiunile care se aplică membrilor care sunt urmăriți penal, condamnați în primă instanță sau condamnați definitiv. Modificările sunt prezentate de către Cătălin Boboc. 

Update 12:55. Delegații au aprobat prin vot, programul de guvernare, dar și depunerea unei moțiuni de cenzură, pe 5 iunie pe tema votului prin corespondență. 

 Update 12: 40: Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiua prezentat programul de guvernare al PNL, care este structurat pe patru capitole: "Națiunea", "Statul", "Economia" și "Societatea incluzivă", cu capitolele aferente. PNL afirmă în document, ca un lait-motiv al programului, că provocarea pe care și-o asumă este "buna guvernare".

"Acest program pune probleme esențiale și oferă răspunsuri la aceste probleme. Vorbim în el despre un stat puternic, dar care respectă cetățenii. (...) Vorbim despre un guvern eficient (...). Oriunde veți deschide acest program, veți găsi soluții pentru problemele de astăzi, dar și pentru problemele de mâine", a spus Predoiu, în discursul ținut în fața delegaților la Consiliului Național al PNL.

Prim-vicepreședintele PNL a adăugat că obiectivul strategic al programului de guvernare este reconstrucția națională, context în care deviza liberală "Prin noi înșine" revine în actualitate.

Update 12:30 Vasile Blaga: ”Deciziile pe care le vom lua astăzi, vor consfinți rezultatele de la alegerile locale din 2016. Noi nu luam aceste decizii, doar ca sa il dam jos pe Ponta, doar ca sa intre PNL la guvernare. PNL are un proiect național. Miza construirii noului PNL este o mare responsabilitate”, a spus Blaga.

Teodor Atanasiu, huiduit la Consiliul Național PNL. Predoiu, aplaudat

Update 12:15. Alina Gorghiu a luat cuvantul: ”Suntem cel mai vechi partid din Romania, si suntem partidul in care Romania are incredere. PNL a reușit sa fie util prin sprijinul acordat familiilor, am majorat alocațiile. Noi nu considerăm spre deosebire de PSD, ca copii sunt o povară. Am putea crede ca toata increderea PSD s-a epuizat pentru a-i proteja pe cei doi: Sova si Dragnea.  Ghinion, a fost un moment de neatenție pentru PSD, ca să își piardă pusculita electorala. Va propun sa fim echilibrați. Implicarea nu este un atribut al stangii. Mai stim si ce nu vrem, ca preturile sa nu fie controlate de stat. Modificările de statut reprezintă un pas major. Stiu ca nu vom mai face greseala de a nu ne mai raporta dual la PNL. Cine nu va respecta criteriile de integritate, va fi dus la marginea partidului. Modificările pe care astăzi le operăm la Statut înseamnă încă un vârf de săgeată în politica românească. Nu există un alt partid în România care să internalizeze atât de bine criteriile de integritate ca PNL. Pot să vă dau exemplu fără emoţii pentru alţi politicieni”, a afirmat copreşedintele PNL. “Avem o datorie cât istoria noastră de mare”,Viitorul este in antreprenoriat(...) Singurul lucru pe care și-l doreste PNL, este sa nu mai fie trollat de către statul roman”, a spus Gorghiu.

Predoiu: Sala poate alinia şi trei guverne mai bune decât ciurucurile de astăzi din PSD!

Update 12.00. La ora 12.00, lucrările Consiliului au început, cu intonarea imnului PNL și a imnului României.  Sunt prezenți toți liderii PNL, și aproate 400 de delegați.

Lucrările Consiliului Naţional al PNL se vor desfăşura între orele 12.00 - 14.00, iar la finalul reuniunii liderii PNL vor susţine o conferinţă de presă (Sala de conferinţe).

 Totodată, începând cu ora 15.00, va avea loc celebrarea a 140 de ani de la înfiinţarea PNL, la Centrul de Cultură „Brătianu" (Vila Florica, Str. Aleea Stațiunii, nr. 37), oraşul Ştefăneşti.

 La eveniment vor lua parte liderii PNL şi aleşi locali PNL, urmând ca la ora 16.00 să aibă loc depunerea de coroane de flori la capela familiei Brătianu - Biserica Sfântul Ioan de la Vila Florica

 Cum este structurat programul de guvernare 

Programul este structurat pe patru mari părți care au în vedere "Națiunea", "Statul", "Economia" și "Societatea incluzivă", cu capitolele aferente. PNL afirmă în document, ca un lait-motiv al programului, că provocarea pe care și-o asumă este "buna guvernare".

În cadrul documentului este prezentat schematic și obiectivul strategic al programului PNL, "Reclădirea națională", a cărui implementare este desfășurată pe perioada 2015-2020. Astfel, în 2015, PNL își propune realizarea unui parteneriat între Guvern și Societate, în 2016, o armonizare între buna guvernare și efortul național, elemente ce ar trebui să conducă, în 2017, la un "model propriu de dezvoltare". Apoi, în 2018, potrivit PNL, în baza acestui model să se poată ajunge la o "economie competitivă", la o "societate educată, dinamică" și la o "administrație inteligentă", componente care ar putea sta, în 2019, la baza obiectivului de "reclădire națională".

În cadrul Consiliului Național al PNL va fi prezentată și tema viitoarei moțiuni de cenzură și va fi anunțată data la care va fi depusă. De asemenea, va fi prezentat calendarul în privința viitoarelor candidaturi ale formațiunii la alegerile locale și parlamentare de anul viitor.

"S-a stabilit calendarul, care va fi făcut public (...) cu date exacte, cu responsabilități, cu principii, cu criterii, cu sondaje, cu tot ce trebuie. (...) Va fi făcut cunoscut colegilor noștri, se va vota și va fi pus în aplicare", a declarat, în urmă cu o zi, copreședintele PNL, Alina Gorghiu.

Validării Consiliului Național al PNL vor fi supuse și propunerile de modificare a statutului partidului în privința criteriilor de integritate, una dintre prevederi fiind aceea că, în cazul unei condamnări în primă instanță, cel aflat într-o astfel de situație își pierde funcțiile de conducere deținute în partid, dar nu și calitatea de membru al formațiunii.

Lucrările Consiliului Național al PNL se desfășoară la Casa de Cultură a Sindicatelor din Pitești, iar, la finalul reuniunii, liderii liberali vor susține o conferință de presă.