MENIU

Ședință de urgență la PSD. PLANUL pentru intrarea la guvernare. Sorin Grindeanu: Nu cred că vom avea guvern săptămâna aceasta

Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu / Foto: Inquam

Social-democratii se strâng în ședință, la această oră, pentru a vota intrarea la guvernare alături de PNL și UDMR. Prim-vicerpreșdintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, astăzi, că nu crede că se va ajunge la finalizarea negocierilor săptămâna aceasta.

Întrebat dacă e posibil ca până la finalul săptămânii să fie numit un guvern, Grindeanu a afirmat că "este cea mai grea întrebare, nu știu”.

Grindeanu a precizat că mai sunt negocieri neîncheiate pe unele domenii.

„Nu e gata programul de guvernare. Noi de aceea am început negocierile cerând execuția bugetară. Am venit cu propuneri pentru a crește veniturile. E absolut necesar ca în această perioadă ca populația să fie ajutată. Nivelul de trai a scăzut, inflația e aproape 8%, e absolut necesar ca statul român să ajute populația”, a declarat Grindeanu, înaintea ședinței Consiliului Politic Național al PSD.

Liderul social-democrat a recunoscut că nici dezbaterea pe tema Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție n-a fost finalizată. 

Prim-vicepreședintele PSD a negat că luni ar exista o întâlnire informală între liderii PSD, PNL și Klaus Iohannis.

Conducerea PSD se reuneşte, astăzi, de la ora 11.00, la sediul central, pentru a valida negocierile din ultimele zile cu reprezentanţii Partidului Naţional Liberal şi propunerea cu care PSD va merge la Cotroceni, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis.

Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte, de la ora 11:00, la sediul central al partidului, în contextul negocierilor pe care social-democraţii le poartă cu liberalii pentru formarea unui nou guvern.

În ultimele zile, reprezentanţii PSD şi ai PNL au avut mai multe întâlniri pentru a ajunge la puncte de vedere comune privind un viitor program de guvernare. În ceea ce priveşte propunerea pentru funcţia de premier, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că preşedintele ţării este îndreptăţit, prin Constituţie, să desemneze premierul şi că acestuia îi vor fi propuse două variante.

"Urmează să mergem la preşedintele României cu două variante şi să stabilim. Ştiţi foarte bine că preşedintele României este îndreptăţit, prin Constituţie, să desemneze primul ministru. (...) Este varianta, prima - prin rotaţie, preşedinţii celor două partide. Vom vedea şi varianta agreată de către preşedinte. (...) Eu aş dori ca fiecare să ne respectăm atribuţiile constituţionale pe care le avem. Asta este abordarea pe care eu o am", a precizat Ciolacu.

El a menţionat că experţii analizează impactul bugetar pentru două-trei pachete integrate privind pensiile, alocaţiile şi salariile şi că rezultatele vor fi prezentate în această săptămână.

Marcel Ciolacu şi-a reiterat susţinerea pentru taxa de solidaritate, arătând că aceasta ar urma să fie introdusă în legea bugetului şi că nu va afecta veniturile clasei medii.

"Este o discuţie pe această taxă. Noi o susţinem în continuare. Este o taxă pe activele de lux şi pe venituri excepţionale. (...) Nu trebuie să îl definesc eu (luxul - n.r.). E definit prin lege. De obicei, anumite produse au acciză. Acele produse care au acciză sunt de lux. Nu este niciun prag stabilit. Urmează să stabilim aceste praguri - fiindcă toate lucrurile sunt legate - în funcţie de pachetul de muncă", a arătat el.

La rândul său, premierul interimar Florin Cîţu a declarat că se va merge la preşedintele Klaus Iohannis cu mai multe variante de premier din partea celor două partide.

"În ceea ce priveşte premierul, noi am discutat, vom merge la domnul preşedinte cu câteva variante şi apoi vom veni şi le vom anunţa public", a spus acesta.

De asemenea, Cîţu a adăugat că s-au agreat şi creşterile de pensii şi alocaţii, dar şi de investiţii.

"Am agreat că vor creşte şi pensiile, vor creşte şi alocaţiile, şi investiţiile. (...) Trebuie să calculăm impactul. La pensii am discutat despre o creştere mai mare de 7%, dar trebuie să vedem impactul, cât ne putem permite. Rămâne legea în vigoare (la alocaţii - n.r.), cu câteva modificări. Majorările - de la 1 ianuarie. (...) Cota unică rămâne", a afirmat liderul PNL.

În legătură cu subiectul desfiinţării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), liderul liberal a spus că a fost agreată cu PSD o soluţie care să respecte recomandările MCV. 

Mai multe articole despre:
psd executiv consiliu politic national psd