Parlamentul se reunește marți, în sesiune ordinară
Senatorii și deputații se reunesc pe 1 septembrie, în cea de a doua sesiune ordinară din acest an.
Președintele Senatului a convocat Biroul permanent marți, la ora 14:00, iar grupurile parlamentare se vor întruni de la ora 15:00, informează un comunicat de presă remis, vineri, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, începând cu ora 16:00 este programată prima ședință de plen a sesiunii ordinare de toamnă a Camerei Superioare a Parlamentului.
"În temeiul prevederilor articolului 66 alineatele (1) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale articolului 80 din Regulamentul Senatului, cu modificările și completările ulterioare, se convoacă Senatul României în a doua sesiune ordinară a anului 2015, în ziua de marți, 1 septembrie", se arată în comunicatul citat.
Și la Camera Deputaților începe sesiunea ordinară.
''În temeiul dispozițiilor art. 66 alin. (1) și (3) din Constituția României, republicată, Camera Deputaților este convocată în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2015 în ziua de marți, 1 septembrie 2015, ora 16:00'', potrivit unei decizii a acestui for legislativ.