Orban:Declaraţia că Ponta a fost ofiţer acoperit nu va avea impact mare întrucât e făcută de Băsescu
Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că nu este o noutate pentru el că premierul a fost ofiţer al unui serviciu de informaţii, apreciind că declaraţia că Victor Ponta a fost ofiţer acoperit nu va avea un impact foarte mare pentru că este făcută de Traian Băsescu.
"Sunt primul care am afirmat că ofiţerul acoperit este Victor Ponta, nu e nicio noutate pentru mine. Trebuie văzut dacă nu era ilegal ca Victor Ponta, fiind procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, să fie în acelaşi timp şi ofiţer de informaţii", a afirmat Ludovic Orban, potrivit mediafax.ro.
El speră ca românii să înţeleagă faptul că "Victor Ponta nu poate să ajungă preşedintele României, în condiţiile în care i-a minţit pe toţi românii ascunzând faptul că a fost ofiţer al unui serviciu de informaţii".
Pe de altă parte, Ludovic Orban crede că declaraţia şefului statului "nu va avea impact foarte mare pentru că este făcută de Băsescu".