Orban are un obiectiv prioritar pentru ca România să devină un actor extrem de important la nivel european
Societatea românească trebuie să devină una a informației a cunoașterii, iar Guvernul PNL are „clar ca obiectiv prioritar un accent pus pe stimularea cercetării, indiferent unde se realizează” ea, a afirmat premierul Ludovic Orban, miercuri dimineață, după ce l-a numit pe Dragoș Ciuparu în poziția de secretar de stat în Ministerul Cercetării.
„Avem șansa de a putea transforma România într-un actor extrem de important la nivel european și la nivel global. Credeți-mă că nu spun cuvinte mari. Sigur că oricine ar putea comenta privitor la structura instituțională și la alte lucruri. Ce pot să vă spun este că noi avem clar ca obiectiv prioritar un accent pus pe stimularea cercetării, indiferent unde se realizează, în institute de cercetare, în universități, în companii private, fie că e realizată de freelanceri, echipe de cercetare, și în orice alte entități. Când putem să găsim lucruri noi, pentru a putea să le punem în practică, să le aplică, în toate domeniile de activitate din societate.
Politica UE va acorda în viitorul exerrcițiu financiar multianual extrem de multe resurse pentru ceea ce se cheamă specializarea inteligentă. Adică cercetare, inovare, digitalizare, soluții inteligente pentru rezolvarea diferitelor probleme cu care se confruntă societatea, comunitățile locale, companiile. Concentrarea tematică este de 35%. Imaginați-vă că, la bugetul propus de Comisia Europeană, din FEDER, la o alocare de peste 17 miliarde de euro, 35% înseamnă aproape 6 miliarde de euro. Acești bani nu pot fi accesați ușor.
Ne trebuie măsuri orientate spre capacitatea de a realiza proiecte, care să fie eligibile și care, într-adevăr, să producă obiectivele scontate. De asemenea, este extrem de important pentru noi ca societatea românească să devină o societate a informației, a cunoașterii. Să urmărim orice transfer tehnologic, orice know how, pe care putem să îl preluăm și pe care, ulterior, să îl transformăm în invenții noi, soluții noi pe care să le putem aplica”, a declarat Ludovic Orban.