MENIU

Omul PSD din Inspecția Judiciară, acuzat de plagiat

Omul PSD din Inspecția Judiciară, acuzat de plagiat

Lucian Netejoru este în centrul unui scandal legat de plagiarea texei de doctorat, susținută în 2010 la Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti. CNATDCU spune că a primit o sesizarea vine după ce presa a vehiculat că teza de doctorat a lui Netejoru ar fi plagiată.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a fost sesizat privind teza de doctorat a şefului Inspecţiei Judiciare, Lucian Netejoru, pe care a susţinut-o în 2010 la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti.

O sesizare privind teza de doctorat al şefului Inspecţiei Judiciare, Lucian Netejoru, cu titlul “Particularităţile manageriale în cooperarea poliţienească internaţională pentru prevenirea spălării banilor” a fost depusă la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) în data de 1 octombrie 2018.

Teza a fost susţinută la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti şi este înregistrată la UEFISCDI cu nr. 2330/27.09.2018.

Sesizarea vine după ce presa a vehiculat că teza de doctorat a lui Netejoru ar fi plagiată.

Guvernul a aprobat, în septembrie, ordonanţa de urgenţă al ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, ce prevede prelungirea mandatelor actualilor şefi din Inspecţia Judiciară, până când va avea loc concursul pentru ocuparea acestor funcţii.