MENIU

Oamenii din conducerea Radioului public, abonaţi la banii bugetului, prin contracte nelegale

SRR nu face rabat de la abonarea la bani publici, prin diverese metode. Constatările inspectorilor Curţii de Conturi și ale auditorilor externi sunt grave: oamenii din structurile de conducere ale SRR au fost favorizați, înfruptându-se din banii publici prin contracte civile nelegale, scrie Revista 22.

Dificultatea de a obține informații corecte de la mediile publice vine din tontoroiul jucat atât de TVR, cât și de Radioul public: când e vorba de salarii și beneficii, atunci se declară au­to­ri­tăți autonome (de exemplu, tă­ierea salariilor cu 25% din 2010, operată în sistemul bu­getar, nu li s-a aplicat); când cer ajutor, atunci se con­si­de­ră unități de stat. Legea 41/1994 de organizare și func­ționare a SRR și SRTV spo­rește ambiguitatea, per­mi­țând scurgerea banilor prin aceste fisuri în buzunarele ce­lor de la butoane.

Într-o măsură, situația sea­mănă cu aceea din sistemul academic, unde autonomia universitară este utilizată pentru a-i îmbogăți pe unii șefi cu găștile din jurul lor, dar banii se cer de la minister. Pe fondul crizei economice a Televiziunii pu­blice, echipa de zgomote și publicitatea (răs)­plă­tită a SRR au acreditat imaginea unei ins­ti­tuții media profitabile, moderne și fără pri­ha­nă.

Numai că, atunci când s-au solicitat in­for­ma­ții în baza Legii 544/2001 a accesului la in­formația publică, conducerea a refuzat, ar­gu­mentând că SRR nu este instituție publică. De exemplu, Federația Română a Jurnaliștilor Me­diaSind a trebuit să apeleze la justiție pentru a afla sumele cheltuite de SRR cu diverse ca­se de avocatură în procese cu propriii angajați (cazul sin­di­calistului Adrian Moise e de notorietate), deși are serviciu juridic în or­ga­ni­gramă.

Curtea de Apel Bu­curești a obligat SRR, printr-o sentință din iu­nie 2016, să dezvăluie date fi­nanciare din contractele de asis­tență ju­ri­dică, fiind „un ser­viciu public autonom de in­teres naţional care beneficiază de finanţare de la bugetul de stat“. Așa s-a aflat că s-au cheltuit sute de mii de lei pe lângă lege, fi­indcă Ordonanţa Guvernului nr. 26/2012 interzice autorităţilor şi instituţiilor publice să ex­ter­nalizeze serviciile dacă au în componenţă un compartiment juridic.