MENIU

Nicușor Dan: ”O felicit pe Maia Sandu. A mobilizat oamenii cu un partid nou, asemănător cu USR”

Candidata proeuropeană la funcția de președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, trebuie felicitată chiar dacă a pierdut în fața lui Igor Dodon la alegerile de duminică, întrucât a reușit, cu resurse puține, să mobilizeze oamenii și să-i facă să voteze, a declarat liderul USR, Nicușor Dan, la emisiunea ”Jocuri de Putere”, de la Realitatea TV, moderată de Rareș Bogdan.

Nu avem nici măcar o hartă aproximativă a comunităților românești din străinătate, spune liderul USR, catalogând drept ”o rușine” ceea ce se întâmplă la consulatele de unde românii au nevoie de acte, ”la nivel de program, de atitudine a consularilor și de taxe”.

Nicușor Dan consideră că Maia Sandu, candidata proeuropeană care a pierdut, duminică, președinția Republicii Moldova în fața prorusului Igor Dodon a construit un partid  - PAS - asemănător cu USR. ”Este remarcabil ce a reușit să facă. Am văzut-o acum o lună. Resursele lor financiare din campanie erau infime și au reușit să mobilizeze oamenii în ciuda acestor resurse și să-i facă să iasă să voteze. E remarcabil că a reușit să facă asta cu un partid nou care este foarte asemănător cu USR-ul”, a explicat acesta.

În opinia sa, miza adevărată pentru Republica Moldova sunt alegerile parlamentare, fie că vor avea loc în 2018, fie că vom avea alegeri anticipate. ”Acolo este foarte important ca partidele proeuropene să câștige. Faptul că Maia Sandu a reușit să adune 48% în cel de-al doilea tur aduce în prim-planul politicii din Moldova partidul pe care ea l-a construit și care poate fi un element important la alegerile parlamentare”, a conchis Nicușor Dan.