Negocierile PNL-PSD au eșuat într-o oră. Social-democrații cer 7 ministere, liberalii nu acceptă condițiile lui Ciolacu
Negocierile de la Vila Lac dintre liberali și social-democrați au eșuat după doar o oră.
La întâlnire au participat, din partea PNL, Florin Cîțu și Nicolae Ciucă, iar de la PSD - Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu și Vasile Dîncu.
Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, PSD își dorește 7 ministere în Cabinetul Ciucă, iar de partea cealaltă, liberalii vor în continuare un guvern minoritar cu susținerea PSD în Parlament și nu au acceptat condițiile lui Ciolacu.
Într-un final, după o oră de tratative, PSD și PNL n-au ajuns la nicio concluzie, iar negocierile s-au sistat fără niciun rezultat.