Adrian Năstase: Victor Ponta are handicapul guvernării, care creează nemulțumire
Fostul premier, Adrian Năstase, susţine că liderul PSD, Victor Ponta, ar trebui să se gândească foarte serios la turul al doilea al prezidenţialelor, menționând că actualul prim-ministru deține "handicapul guvernării, care creează nemulțumire", potrivit Agerpres.
"Cred că la acest moment este bine plasat pentru turul unu, cred că ar trebui să se gândească foarte serios însă la turul al doilea (...) Urmăresc cu atenție ce se întâmplă. Sigur, bănuiesc că, până la urmă toți românii sunt interesați să afle care sunt ofertele electorale. Evident, cred că eu sunt subiectiv. Cred că Victor Ponta are o campanie electorală foarte bună, în sensul că este foarte dinamică, cu foarte multe ținte, care, sigur, au și o componentă guvernamentală. Dar, până la urmă, în perioada aceasta, aspectele de ideologie par să fi pierdut din valoare, din păcate, oamenii se uită la chestiunile concrete, la măsuri. Și are acest argument al capacității de a lua decizii. Sigur, în același timp, are și handicapul guvernării, care creează nemulțumire”, a declarat Adrian Năstase, la finalul lansării volumului "Destinul unui om de stânga. Amintiri", semnat de fostul președinte al României, Ion Iliescu.
Mai multe pe Agerpres.