MENIU

MOȚIUNE de cenzură imediat după ce se termină starea de alertă! Lucian Romașcanu a făcut ANUNȚUL

PSD așteaptă terminarea stării de alertă pentru a depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Purtătorul de cuvânt al partidului - Lucian Romașcanu a făcut anunțul în cadrul unei conferințe de presă, după o ședință la partid în care s-au stabilit detalii legate de Congres.

”Va fi depusă cu certitudine moțiunea de cenzură, depinde de starea de alertă. A fost o decizie să nu perturbăm aceatsă perioadă. Data va fi stabilită după 17 iulie.

Este evident că vom depune această moțiune de cenzură. O modificare chiar și cu o virgulă a legii pensiiilor ne face să depunem moțiunea. Și nu doar atât”, a declarat Lucian Romașcanu, după ședința PSD, de miercuri.

Referitor la organizarea Congresului pentru alegerea conducerii partidului, Lucian Romașcanu a spus: ”Noi sperăm ca această stare de alertă să nu fie prelungită. Sunt numeroase motive să nu fie prelungită, le-am mai explicat. Așteptăm 17 iulie să vedem când organizăm Congresul. Solicitările colegilor au fost să facem un Congres fizic. Dacă nu se va putea face un Congres cu prezență fizică, vom vedea ce vom face, dar dorința este să avem o conducere cât mai repede”.

Mai multe articole despre:
lucian romascanu