Cabinetul Dăncilă rezistă. Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului a fost respinsă. Filmul zilei
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost respinsă, miercuri, întrucât nu s-au exprimat suficiente voturi pentru a trece. Au fost doar 166 de voturi "pentru" şi 4 "împotrivă". Pentru a trece, erau nevoie de 233 de voturi. Premierul Viorica Dăncilă a susţinut în plen că întreaga moţiune este o înşiruire de falsuri, ea acuzând Opoziţia că mistifică realitatea pentru propriile jocuri politice. În discursul de aproape o oră, Dăncilă a acuzat Opoziţia de minciună, dezinformare şi intoxicare nu doar prin textul moţiunii, ci şi "în presa de propagandă sau în reţelele sociale folosite drept paravan de cei care lucrează la dărâmarea puterii politice".
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a picat. Au fost doar 166 de voturi "pentru" şi 4 "împotrivă". Pentru a trece, erau nevoie de 233 de voturi.
Realitatea.net a redat cele mai importante momente ale moțiunii de cenzură:
UPDATE Pentru prima dată, un parlamentar, deputatul USR, Cristian Seidler, a transmis live, pe pagina sa de Facebook, imagini de la numărarea votului. Acesta a spus că a transmis numărarea voturilor la moţiunea de cenzură deoarece Regulamentul nu interzice acest lucru şi această acţiune este publică.
"Numărarea voturilor nu este secretă, nu scrie nicăieri în Regulament că ar fi secretă. Aşa s-a văzut foarte clar cât şi cum s-a numărat. Dacă vă aduceţi aminte, la numărarea bilelor la moţiunea împotriva Guvernului Grindeanu a reieşit ulterior că erau cu două bile în plus faţă de numărul celor care votaseră. Aşa s-a văzut ce s-a găsit în urne, cum s-a numărat, câte voturi există, perfect transparent. Oricum aţi fi aflat câteva minute mai târziu şi nu văd care ar fi secretul şi oricum nu scrie în Regulament că ar fi secret", a declarat Seidler, la Parlament, după numărarea voturilor la moţiunea de cenzură. Deputatul USR a precizat că ceea ce nu este secret în mod expres este public. "E public, e pe banii noştri. Dacă aş fi eu preşedintele Camerei, aţi avea acces la şedinţele Biroului permanent", a completat Seidler.
UPDATE. Votul s-a încheiat. Urnele sunt duse la numărat.
UPDATE A început votul pentru moțiune. Primii votează senatorii. Urmează deputații. Votul merge destul de repede, întrucât PSD și ALDE nu votează.
UPDATE Viorica Dăncilă a venit să ia cuvântul:
”Am sa incep sa vorbesc punctual. Domnule Barna, toti oamenii au inteles cat de multa importanta acordati UE. Sa stiti ca românii nu iubesc pe cei care urăsc. Domnule Băsescu, nu suntem in trio cu Austria, ci cu Finlanda. Sa inteleg că nu aveti incredere in domnul Iohannis, el reprezinta România la Consiliul UE. Doamna Turcan, aveti studii la Moscova care nu vă recomandă ca specialist în Economie”.
UPDATE Varujan Pambuccian, liderul minorităților, a anunțat că parlamentarii minorităților vor vota după propria conștiință: ”În privința acestei moțiuni, nu avem un consens, fiecare va vota după cum crede că este mai bine”.
UPDATE Victor Ponta a venit și el al tribună, pentru a-i da o replică lui Traian Băsescu: ”Mi-a fost mentionat numele in calitatea de salvator, sunt mandru ca in 2012 am reusit sa salvez România de guvernele lui Basescu, daca era alta Curte Constitutională, salvam România de Băsescu”.
UPDATE A vorbit Varujan Vosganian care l-a criticat pe Traian Băsescu. Fostul președinte a venit și a cerut drept la replică: ”As vrea sa dau o replică domnului Vosganian. Eu nu am spus niciodată că Guvernul are idei. Are idei, dar are idei proaste. Spre exemplu, Varujan Vosganian a fost de două ori ministru și nu a avut nicio idee”.
UPDATE Fostul președinte Traian Băsescu a luat cuvântul: ”Sper să imi dati mai multe minute. Domnule presedinte, nu o sa vorbesc despre efectel revoluției fiscale, o să vorbesc despre viitorul apropiat și de ce trebuie să cadă Guvernul Dăncilă, iar dacă nu cade, bine ar fi să îl dați jos dvs. Vi-l imaginați pe Dănut Andrușcă în capul mesei, discutând cu toți miniștrii despre taxele vamale pentu SUA? Opoziției îi va fi foarte greu să treacă moțiunea. Poate cu salvatorul Ponta să treacă. Vă rog, dați-vă jos Guvernul, voi puteți să o faceți”
UPDATE A luat cuvântul și Dan Barna, președintele USR care a spus că formațiunea sa va vota moțiunea de cenzură:
”USR a devenit ținta unei campanii de intimidare și incitare la ură. Suntem sorosisti, agenți ai agenturilor străine plătiți de UE sau SUA. Prin acest discurs al urii dezbinați România, părinții nu mai vorbesc cu copiii, tinerii nu mai vorbesc cu pensionarii. Ce urmează, aduceți din nou minerii la București? Modificați legile Justiției ca să îl scăpați pe Dragnea de pușcărie. Doamna Dăncilă, ați acceptat să faceți acestei țări porcăriile pe care alți doi prim miniștri nu le-au putut accepta. După Ion Iliescu, Liviu Dragnea e cel mai mare rău care se întâmplă acestei țări. Am pierdut 20 de ani din cauza unui comunist, acum riscăm să mai pierdem 20 de ani din cauza unui infractor care încearcă să scape de pușcărie USR va vota moțiunea de cenzură”
UPDATE A venit Raluca Turcan la tribună, după premier.
”Încercați să înțelegeți că niciun guvern nu a câștigat bătălia împotriva propriului popor! Avem un premier care abia știe să citească”
UPDATE Viorica Dăncilă și-a terminat discursul spunând: ”Vă mulțumesc! Vă doresc gânduri bune! Dumnezeu să vă ajute și să ajute această țară”. Reprezentanții Guvernului s-au ridicat în picioare pentru a aplauda. La fel și membrii PSD-ALDE.
UPDATE Viorica Dăncilă și-a continuat discursul, dar din sală, Opoziția striga: ”Hoții”. Moment în care Viorica Dăncilă a replicat: ”Eu am avut decența să ascult moțiunea de cenzură, vă rog să aveți aceeași decență”.
Apoi, Dăncilă a mai comis o gafă: ”A crescut prețurile”, în loc de ”Au crescut prețurile”. Înainte de asta, a rostit ”în profida„ în loc de ”în pofida”.
”Pentru dumneavoastră, creşterea veniturilor românilor este o măsură populistă care va aduce haosul în economie. Pentru dumneavoastră, majorarea salariului minim din România este o măsură antisocială şi antieconomică aşa cum susţin unii din reprezentanţii dumneavoastră într-o scrisoare deschisă. Pentru dumneavoastră creşterea economică de excepţie pe care a avut-o România anul trecut este rezultatul incapacităţii şi incompetenţei guvernării. Îi rog pe români să aibă răbdare pentru acest circ prezentat în Parlamentul României. În viziunea dumneavoastră, scăderea datoriei guvernamentale este de fapt o creştere a datoriei. Orice ar fi făcut acest Guvern, orice ar face, oricât de bine ar merge lucrurile, pentru dumneavoastră este imposibil să ieşiţi din această paragdimă a catastrofei, a dezastrului şi a circului”
UPDATE Viorica Dăncilă vorbește în plen. ”Când nu ați mai avut de ce să vă luați, v-ați luat de coafură”.
”Am parcurs cu atenție textul moțiunii și sunt dezamăgită. Am sperat să fim avertizați, corectați. Nu m-am așteptat ca întreaga moțiune să fie o înșiruire de falsuri. Mistificați realitatea pentru a vă servi propriile interese politice.Când nu mai puteţi combate măsurile bune ale Guvernului, atacaţi într-o măsură primitivă începând de la îndemnurile rudimentare de a lua parul ca să-i loviţi pe adversari, până la gesturile obscene făcute în Parlamentul României. Când nu aţi mai putut nega beneficiul majorărilor de pensii şi salarii, v-aţi legat de aspectul fizic, de coafură sau de ţinuta adversarilor politici. Când nu aţi mai avut cum să negaţi performanţele economice ale acestei guvernări, recunoscută de Fondul Monetar Internaţional, Banca Monetară (Banca Mondială - n.r.) , aţi început să faceţi comentarii jignitoare la adresa nivelului de pregătire a opozanţilor dumneavoastră. Când nu aţi mai putut contrazice rezultatele economice pozitive, confirmate de INS şi EUROSTAT, aţi început să minţiţi şi să denaturaţi performanţa guvernării noastre”, a afirmat premierul în plenul reunit.În 2020, românii vor trage linia și vor surprinde corect esența lucrurilor când vor merge la vot. Ecuația e simplă: dvs. ați tăiat, noi am majorat pensiile și salariile.
Viorica Dăncilă a mai comis și o gafă: în discursul său, Dăncilă a comis și prima gafă. A spus ”Banca Monetară”, în loc de Banca Mondială”.
UPDATE Moțiunea este citită de Radu Mihai, senator USR. Ședința este condusă de Gabriel Vlase. Între timp, în plen, deputații sunt plictisiți.
UPDATE. Viorica Dăncilă a intrat în plen însoțită de miniștri. Liviu Dragnea nu a intrat în plen, este încă în birou cu Tăriceanu.
UPDATE Înainte, un deputat USR a intrat în plen cu buchete mari de trabdafiri albi pe care le vor oferi femeilor din PSD, cu scrisori pentru demiterea lui Dragnea.
UDMR, decizie : vor ieși din sală în momentul votului
Președintele UDMR Kelemen Hunor a anunțat miercuri, înainte de votul pentru moțiunea de cenzură împotriva guvernului PSD-ALDE că formațiunea maghiară nu va participa la vot.
"Am decis că vom participa la dezbateri, pentru că vom avea şi noi ceva de spus, iar în momentul votului vom părăsi sala. Nu vom fi în sală, vom fi absenţi la vot', a spus Kelemen Hunor, care a explicat că votul va demonstra că PSD-ALDE au majoritate cu sau fără voturile maghiarilor.
”Nu se pune problema sa asigurăm cvorumul, nu vom fi în sala în momentul votului”, a explicat el.
”Majoritatea parlamentară se poate schimba prin moțiune, dar e nevoie de ceva mai mult decât o critică a guvernului. trebuie o viziune de viitor, o listă de miniștri, ceea ce lipsește în acest moment”, a precizat liderul UDMR.
CALCULE. Moțiunea nu trece nici dacă ar fi votat UDMR
Șansele moțiunii de cenzură sunt infime, ținând cont de situația din Parlament.
Pentru demiterea Guvernului, Opoziția trebuie să adune cel puțin 233 de voturi favorabile. PSD şi ALDE au, împreună, 246 parlamentari, în timp ce numărul deputaţilor şi senatorilor PNL, USR şi PMP e 156. UDMR are 30 de deputaţi şi senatori. În forul Legislativ mai sunt 17 deputaţi aparţinând minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară şi 17 parlamentari neafiliaţi. Parlamentarii PSD - ALDE vor asigura cvorumul la moţiunea de cenzură, dar nu vor vota.
Ce face Victor Ponta: Nu l-a vrut pe Orban premier. Atac dur la Dragnea.
Victor Ponta a intrat şi el în silenzio stampa, a evitat să vorbească despre informaţiile apărute în presă potrivit cărora ar purta negocieri cu foştii colegi de la PSD.
Într-o postare pe pagina de Facebook, acuză o înțelegere politică între UDMR şi Liviu Dragnea, care taie orice şansă a moțiunii de cenzură:
"Iata o intelegere politica asimetrica :
1. UDMR a obtinut ceea ce alegatorii sai isi doresc - foarte legitim si normal pentru un partid
2. Liviu Dragnea a obtinut salvarea Guvernului Dancila la motiunea de cenzura de maine ( bonus - voturi pentru modificarea legii care sa permita prezenta in Guvern a celor condamnati penal) - foarte normal pentru Liviu Dragnea si legitim din punctul lui de vedere!
Intrebarea este ce au obtinut alegatorii PSD ? Dar parlamentarii PSD din Ardeal? Unde scrie in faimosul “Program de Guvernare” ca se va adopta acest lucru?
Ce a castigat Romania este insa clar : ramanem cu Guvernul Dancila !"
Masuri fără precedent în Parlament. Presa, în țarc, lifturi doar pentru parlamentari
În paralel, războiul Puterii cu Opoziția se duce şi pe alte planuri. Coaliţia PSD + ALDE şi-a luat măsuri de protecţie în Parlament să evite proteste la moțiune. USR nu mai poate aduce invitați. Decizia a fost luată în Biroul Permanent al Camerei și la Senat. Astăzi, în ziua moţiunii, un lift din Parlament este dedicat exclusiv parlamentarilor, mai exact, cel care este lângă biroul lui Dragnea și care este cel mai aproape de plen. Inițial, erau două lifturi care erau destinate doar parlamentarilor, dar în urma sesizării presei, reprezentanții din staff-ul de comunicare al Camerei Deputaților a precizat că a fost o eroare: „Cineva a făcut un exces de zel și a pus acel afiș și pe celalalt lift”, au spus aceștia. Totodată, presa este îngrădită de un țarc, în zona accesului în plen. Mai mult, presa poate trece de la Cameră la Senat doar pe baza acreditării de la Senat. Până acum, nu era această problemă.
Proteste în fața Parlamentului: PNL, USR, organizații civice
Guvernul Dăncilă nu scapă însă de proteste. PNL şi USR au mobilizat oamenii să iasă în stradă în Parcul Izvor, când se votează în Parlament moţiunea de cenzură. Lor li se alătură şi societatea civilă. 24 de organizaţii civile vor fi în stradă, împreună cu fostul premier Dacian Cioloş.
Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, după ședința conducerii partidului, că va solicita membrilor și simpatizanţilor Partidului Naţional Liberal să fie prezenţi, miercuri, la toate manifestaţiile de susţinere a moţiunii de cenzură atât în Bucureşti, cât şi în țară.
La rândul său, USR a trimis SMS-uri prin care îi îndeamnă pe români să îşi ia liber de la serviciu miercuri, iar la ora 12:00, când urmează să fie votată moțiunea, să vină la Palatul Parlamentului.
Citește și: