Mircia Gutău: "Obiectivul lui Băsescu era să bage la închisoare 3 grei"
Primarul din Râmnicu Vâlcea aruncă bomba despre mandatul de președinte al lui Traian Băsescu. Conform acestuia, fostul șef al statului a avut ca principal țel arestarea a trei oameni cu greutate din viața publică și politică.
Primarul Mircia Gutău a declarat, la emisunea "România 2019", moderată de Cozmin Gușă, că Traian Băsescu a făcut un tiltu de glorie din arestarea a trei oameni cu greutate din România: Adrian Năstase, Sorin Ovidiu Vântu și Dan Voiculescu.
Miricia Gutău a trecut prin diverse abuzuri, fiind încarcerat, iar după aceea eliberat. Acum primarul cere despăgubiri de 10 milioane de euro de la statul român pentru sufeerințele înduratea de-a lungul timpului.
Mircia Gutău: “Obiectivul lui Băsescu, în 2009, era să bage la închisoare 3 grei ”
Primarul din Râmnicu Vâlcea, aruncă bomba despre cmpania lui Traian Băsescu la prezedențiale din 2009. Conform acestuia, fostul președinte al țării a avut ca principal team arestarea a trei oameni cu greutate din viața publică și politică.
Primarul Mircia Gutău a declarat, la emisunea România 2019, moderată de Cozmin Gușă, că Traian Băsescu a făcut un tiltu de glorie din arestarea a trei oameni cu greutate din România. Adrian Năstase, Sorin Ovidiu Vântu și Dan Voiculescu
După ce a fost condamnat în 2010 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un dosar de corupţie, apoi a făcut mai bine de doi ani puşcărie, iar anul trecut CEDO o stabilit că nu a avut parte de un proces echitabil, după care a fost achitat de Curtea Supremă, primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău se întoarce acum împotriva statului român, pe care-l dă în judecată. Şi cere ca despăgubiri morale şi materiale - 10,5 milioane de euro.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României l-a condamnat în urmă cu 9 ani, la 3 ani şi 6 luni închisoare, considerându-l vinovat că a cerut mită 50.000 de euro pentru eliberarea unui certificat de urbanism pentru un teren, unei firme din Râmnicu Vâlcea.
După ce a fost condamnat în 2010 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un dosar de corupţie, apoi a făcut mai bine de doi ani puşcărie, iar anul trecut CEDO o stabilit că nu a avut parte de un proces echitabil, după care a fost achitat de Curtea Supremă, primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău se întoarce acum împotriva statului român, pe care-l dă în judecată.
Şi cere ca despăgubiri morale şi materiale - 10,5 milioane de euro. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României l-a condamnat în urmă cu 9 ani, la 3 ani şi 6 luni închisoare, considerându-l vinovat că a cerut mită 50.000 de euro pentru eliberarea unui certificat de urbanism pentru un teren, unei firme din Râmnicu Vâlcea.
În acelaşi dosar a fost condamnat şi viceprimarul de la acea vreme, Nicolae Dicu, pe care procurorii DNA l-au prins în flagrant, în wc-ul unui restaurant, în timp ce primea 25 000 de euro de la denunţătorul Crinu Popescu, patronul firmei Rovimet.
„Mă mir că nu m-a întrebat nimeni până acum, chiar asta vorbeam cu colegii mei. Da, m-am consultat cu avocatul şi am stabilit 500.000 de euro pentru cheltuieli materiale, bani care pot fi dovediţi cu chitanţe, pentru avocaţi, pentru drumurile pe le-a făcut soţia la mine la Penitenciar, toate pagubele materiale. Efectiv şi ce am pierdut eu cu salariul, pe 3 ani şi şase luni. Iar daune morale, am cerut 10 milioane de euro”, a declarat primarul.
Pentru ce vrea 10 milioane de euro
Cele 10 milioane de euro daune morale reprezintă, potrivit aceluiaşi document: „prejudiciul moral imens produs, precum şi plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces”, se mai specifică, amintindu-se un articol dintr-un Protocol adiţional al CEDO, în care se menţioneză: „Atunci când condamnarea penală definitivă este ulterior anulată, persoana care a suferit o pagubă din cauza acestei condamnari este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv”.
Codul de Procedură Penală din România stipulează: „Persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desfiinţarea hotărârii de condamnare, pentru un fapt nou sau recent descoperit, care dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare”.