Mircea Ionescu Quintus, despre soluţia "Iohannis preşedinte" şi un schimb de cuvinte memorabil
Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus a fost invitatul special al lui Rareş Bogdan, în emisiunea Jocuri de Putere de la Realitatea TV. Preşedintele onorific al PNL, care va împlini în luna martie 2016 99 de ani, a vorbit despre soarta României, dar şi despre soarta Partidului Liberal şi despre cine ar putea urma la şefia Capitalei.
Mircea Ionescu Quintus a dezvăluit cum s-a format "soluţia Iohannis preşedinte" în interiorul partidului liberal şi care au fost primele cuvinte pe care i le-a adresat lui Klaus Iohannis atunci când acesta a participat la o şedinţă de partid şi, mai ales, cum i s-a răspuns.
Ionescu Quintus: "Soluţia Iohannis preşedinte a fost precedată de înţelegerea dintre PNL şi PDL, deocamdată nu e o fuziune completă. Dacă nu se făcea în forţă această fuziune, acum preşedinte era domnul Ponta şi nu ştiu ce se alegea de ţărişoara aceasta a noastră. Este meritul lui Crin (n.r. Antonescu) şi al lui Hellvig venirea domnului Iohannis în partid. Când a venit prima dată la şedinţă, văzându-i statura, m-a impresionat. Îmi plac oamenii arătoşi, nu neapărat înalţi. Ca să faci politică trebuie să fii arătos.
Când l-am văzut, urma să treacă pe lângă mine, m-am ridicat în picioare şi i-am spus "Bine aţi venit" şi dânsul mi-a spus că se bucură că mă cunoaşte. I-am spus: "Domnule Iohannis, la noi, cine intră, aici rămâne", la care el mi-a răspuns: "Eu de aici nu voi pleca niciodată". Acest schimb de cuvinte e fundamentul relaţiei de simpatie şi încredere pe care o am nu numai eu, ci şi restul românilor cu preşedintele ţării.
Am făcut paşi către această apropiere dintre cele două partide, spre viitor fuziune, doar pentru a împiedica alegerea lui Ponta şi am izbutit.
Nu îl socotesc pe Victor Ponta viitorul României. Vreau să vă spun că la o manifestare organizată de dl. Tatulici, la Ateneul Român, mie mi-a revenit să îl prezint pe domnul Ponta. Şi cât îl ştiam, îmi plăcea: era tânăr, era îndrăzneţ, semăna şi cu Titulescu, oarecum, cum a spus domnul Năstase. L-am prezentat şi i-am spus, în faţa tuturor: "Dumneata vei ajunge preşedintele PSD". Când a fost ales mi-a dat telefon şi mi-a spus: "Aţi avut dreptate".